28 septembrie 2021
Cu GH TATTARESCU la Dunăre
Legenda spune că Gh Tattarescu, 1820 – 1894, a venit cu mașina la Giurgiu și a cerut autorităților autorizație să picteze ceva nemuritor: Un vas sau corabie, Zidul Primăriei sau gazonul stadionului, o intersecție luminată a giorno sau tancurile unei benzinării. I s-a dat autorizația cu o condiție: Pictura să reprezinte Omul Nou, de după anii 60 ai secolului 20, adică un om uriaș cu mult pește în spate într-o desagă că adică duce la familie pește de Dunăre, iar în ușa casei mulți copilași și o femeie rubicondă roșie în obraji așteptându-l cu foamea-n gât. Tăttarescu n-a acceptat. Indignat, s-a întors în anii lui, anii 60 ai secolului 19 și a pictat biserici cum a vrut el în București, bisericile Kretzulescu, Enei, Șelari, Sft Spiridon, apoi Sinaia, Ploiești, Craiova, Buftea, Huși, Cernica, Clejani adică în total vreo 52. Ducândui-se buhul, Biserica Greacă din Giurgiu l-a sunat și i-a zis să-i picteze Catapeteasma, că oricum nea Tattarescu ajunsese cel mai bun pictor religios al vremii lui, sfârșit de secol 19 cum am mai spus. Astăzi, 2021, Catapeteasma lui Tattarescu tronează majestuos în aceeași biserică acum ortodoxă cu Hramul Bunei Vestiri. Vezi foto, Părintele Giorgian și io în fața celebrei picturi. Dar de ce este important Gh Tattarescu? Ia să vedem: Păi, pentru că el a urmărit trei scopuri distincte, unu, adică părăsirea obiceiului tradițional de realizare a unor scene din Vechiul Testament, abordându-le pe cele din Noul Testament care erau mai apropiate de viața reală a oamenilor, doi, el renunță la scenele narative care umpleau pereții edificiilor și trei, folosește care va să zică stilul realist și nu-l mai continuă pe cel bizantin în care figura omului conta mai puțin. Și asta pentru că, conform celor spuse de el, figura omului răspunde la ideea clasică de frumusețe. Ca să vezi!! Mai este de adăugat că și-a format o echipă stabilă foarte tânără care-i pregătea zidul șu culorile. Astfel că, pe bună dreptate, Gh Tattarescu este socotit cel mai important reformator al bisericii ortodoxe de la noi. Ceea ce l-a făcut celebru în epocă. Celebritate recunoscută și acum.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: