FOTO BUNI. Prima seară a festivalului a început cu Sydney Elis, o americănoaică de culoare din Cleveland. Semăna perfect, chiar dacă de culoare, cu Lili Ganceva, prietena noastră din Bulgaria, cea care decide dacă cultura bulgară va fi sau nu va fi. Sydney nu e grozavă, ne face să credem că la Cleveland acolo se cântă numai muzică ușoară românească căreia-i poți spune oricum: de jazz, de ușoară, de manele. Bătea un vânt ușor dinspre scenă, ba chiar un abur învelea piața din toate părțile. Nu era ceață, erau niște mașinării care atrăgeau atenția dacă Sydney tot nu cânta nimic. Lumea se scărpina, se plimba după bere, io și Buni am încercat să memorăm o melodie ca să avem când ne-ntoarcem. Adică să cântăm ceva pe drum, că pe RRA nu te poți baza, că dau numai Helena Vondrașcova. Elis are propria ei casă de discuri, Black Vallet Records, și-și trage singură discurile poate pentru nepoți, poate în amintirea negrilor care culegeau bumbac. Bluesul ei n-are niciun chichirez, chiar dacă poartă un șal mare roșu. E nicicum, nu te făcea să tresari, să asculți ca să poți spune: Bă, lu asta îi mărim pensia. Dar era normal, era deschiderea și știam din exeperiența de festivaluri că încălzirea e grea și că ăia de după vor dărâma piața cu muzichiile lor, cu tobele lor, cu chitările lor solo. Buni bea palincă și așa ne-am hotărât să-i scriem lui Iohannis ca să ne facă răspunzători pe noi doi de pandemie. În felul ăsta lucrurile, pandemia deveneau mai ușoare. Dar Lili Ganceva cânta în continuare. Fără emoție, fără ritm, fără pic de personalitate, am putea spune ca o oarecare. Probabil așa și era iar organizatorii i-au întins o mână că poate se mărită pe aici cântând. Din ce-a cântat nu ne-am dat seama dacă a zis vreo melodie proprie, ceva al ei, ca să ne dăm seama dacă vom mai auzi de ea, deși Sydney are 70 și ceva de ani și dacă n-am auzit de ea până acum, nu mai auzim de-acum încolo. Dacă avea compoziții mișto, interesante poate plecam urechea la ele, și-i dădeam o notă acceptabilă, să zicem 7, dar a cântat cam aceeași melodie, așa cum face Satriani. Lumea se foia prin piață, adică unii mințeau, alții se bucurau degeaba, dar lumea asta arăta bine, elegant, cu pantofi roșii, pălării negre, gagici grase dar mișto. Treceau pe lângă noi parfumuri grele aprobate de Arafat. Nicio stea. I-am zis lui Buni: Uite, nu-i nicio stea. Apoi, mi-am dat seama că așa trebuie să fie când cântă Sydney Ganceva, pentru că dacă erau multe stele nu se auzea concertul în Bulgaria. O cântare modestă se aplaudă modest, iar Sydney a dispărut în mulțime. Anonimă, cu un blues depășit, ireal, cum nici în România nu se mai cântă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: