Îți puseseși pardesiul ăla roz, ceva mai lung mi se pare, și mi-ai spus să mergem în Herăstrău. Era o dimineață portocalie cu troleul 86 behăind pe sub bloc. Liftul și-apoi parcul verde liniștit. Ai vrut să luăm o barcă și erai emoționată, nu știu nici azi de ce. Stăteai în picioare și priveai apa. Vâsleam și vorbeam despre Mircea Horia Simionescu, de epurările din partid ale evreilor, era vorba de tatăl tău, de așteptările pe care le au părinții de la noi, tatăl meu vroia Ștefan Gheorghiu pentru mine, ai tăi te voiau politehnică. Nu era nimeni pe lac și niciun vreun debarcader nu servea, ca azi, vreo băutură. Am mers spre insula din mijlocul lacului. Glumeam: aici se ascundeau pirații de comuniștii din 50, poate mai sunt și azi că se văd urme de focuri. Atunci am considerat că nu ne vede nimeni și ne-am sărutat. Barca ne tremura sub picioare. Avea să ne despartă cineva vreodată? Ziceam că nu și luam martori natura, foșgăiala copacilor, clipocitul apei. Era abia zece și nu trebuia să ne-ntoarcem nicăieri. Te-am luat din nou în brațe, te-am sărutat și am privit cu mai multe înțelesuri banca meschină a bărcii. Deodată, spărgând vraja dintre noi, s-a auzit un radio, nici azi nu știu de unde și de ce. O voce a spus: Și acum The Last Time, ultima compoziție a grupului britanic The Rolling Stones. Am ascultat amândoi o melodie ce-avea să ne schimbe viața. Cel puțin mie, ție nu știu că nu ne-am mai văzut de de atunci. Ne-am despărțit și tu ai luat-o spre casă, îmi plăcea silueta ta. Buclele-ți aurii se învârteau de colo colo. Un sărut în aer și ușa blocului s-a închis după tine. M-am repezit la magazinul Muzica, unde prin anii 60 începuse un târg ilegal de viniluri. Am cumpărat de la Sandu Discarul, prietenul meu, microsillonul cu The Last Time. Am rămas pentru totdeauna preieten cu Stonesii. I-am urmărit prin lume, la concerte. Dar pe Charlie Watts nu l-am văzut de-aproape decât la Paris, pe Saint Denis. Interesant, era un baterist mediocru dar foarte rolling stones. Asta conta. Degaja bucuria echipei din care făcea parte. O echipă solidă, pe care o țineau împreună compozițiile de excepție care au trecut timpul. Te-am sunat să-ți spun că uite-a murit Charlie Watts, ții minte, de-atunci din Herăstrău, dar nu mi-ai răspuns niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: