În salon a intrat un bătrânel de vreo 80. Scund și chel. S-a așezat în patul de la fereastră, și a început să privească Catedrala Neamului, care e vecină cu spitalul nostru. După înfățișare și felul în care purta pijamaua de spital părea un comis voiajor, din ăla care vindea aspiratoare prin Vama Veche. N-avea niciun aspirator la el și, ca să mă-ncurce, a început să zâmbească. O fi vreun filozof, îmi zic, și vederea catedralei îl incită la cugetări gen Octavian Paler. Dar dacă e vreun actor și nu-l știu? După chelie putea să fi jucat în Hamlet. Sau Godot. Poate venea de la premiile UNITER, și pe drum l-a lăsat inima. A intrat sora și ne-a pus termometrele. El l-a luat și parcă a zis, belindu-se crunt la el: A fi sau a nu fi. Sora l-antrebat: Iar ai venit? Da, am avut mult de lucru, am obosit rău și până la poartă am leșinat. Mi-am zis: E clar, e portar. Oare la ce echipă? Chelia îl recomandă a fi la Steaua. Părul alb la Uniunea Scriitorilor. Da, exact, semăna, din profil, cu frații Jder. Brusc, s-a întors către mine și a zis: Sunt grădinar. Am vreo două mii de metri pe la margine de București, în Berceni. Pun fasole, ardei, cartofi, dulceață. Încc să vând la mall-ul de lângă noi, dar ăia nu cumpără de la privați. Ce vreți, mafia legumelor. Dvs cu ce vă ocupați? Sunt scriitor. Avem și noi nevoie de unul care să ne scrie facturile când mai vindem cu acte. Și cât dați?, interesat brusc de o roabă de bani. Păi, nimic. Că noi vindem odată pe an câte un pepene și când vine fiscul tre să avem o hârtie la mână că din ce trăim. Și dacă nu vindeți nimic, ce faceți cu atâtea legume? Zacuscă. Duc copiii la școală. N-avem bani de sanviș și-atunci le dăm câte un borcan pe zi. Nepoată-mi, Corina, îi place cea de ardei roșii. Dar și de fasole verde. M-ajută și la cules, adică la recoltă, că eu mă aplec mai greu. Acum n-are dinți și în loc de fasole prununță folose. La școală au râs de ea când le-a zic că ea are pentru ora zece zacuscă de folose. Rău de tot au râs, ha, ha, ha, ha, ha!!, și au trecut-o la învățământul onlain. Priveam pe fereastră. Ne spusesem tot. De la etajul zece se vedea Catedrala Neamului. Asta am mai spus. Am dat drumul la aer condiționat și m-a-ntebat, desfăcând un borcan: Vreți un cârnat cu folose? Am vrut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: