ADIO, DOMNULE HAFFMANN, premieră la Naționalul Bucureștean

Domnul Haffmann ne așteaptă în biroul său ascultând radio. Sunt vești sinistre din Parisul ocupat, 1942: Naziștii ucid evrei, le confiscă averile, afacerile, îi trimit în camerele de gazare din Polonia, și ea ocupată. El, Haffmann, mai are încă o afacere deschisă în Paris, ceea ce îl face vulnerabil. Și-a trimis familia în Elveția, dar nu-I destul: vrea să se salveze și el. Din sală nu-l ajută nimeni și nici din conducerea teatrului. Așa că Haffmann, apelează la prietenul său, Pierre, cetățean francez cu care a făcut fel de fel de afaceri și învârteli. Îi propune acestuia să-i preia el afacerea, le vedere, în schimbul ascunderii sale pe toată durata războiului. Numai că, acest contract amiabil și de folos pentru ambele părți, nu se poate realize așa simplu. În general orice schimbare de destin, de viață nu este foarte, foarte ușoară. Soția lui Pierre vreaun copil. De aici aflăm despre infertilitatea soțului. Și vine și idea: Pierre acceptă să preia afacerea lui Haffmann doar dacă evreul, în pivnița captivității sale acceptă să facă un copil cu nevastă-sa. Greu de crezut că se va accepta așa ceva de amble părți. Și totuși se întâmplă. Seară de seară, nevasta lui Pierre se duce în pivnița în care este ascuns Haffmann. Curând fac un copil. Ea-i spune. Perrea traversează greu aceast amor dintre cei doi. Moment excelent, datorat lui Felix Alexa, regizorul spectacolulu: Pierre se suie pe o masă și face un step îndrăcit subliniind toate fazele sexuale dintre cei din pivniță. E acolo, în dansul ăsta, tensiune, regret, furie, dragoste, destin, orgasm, preludiu, două chestii la care nu ne pricepem. Momentul se mai repetă odată și este la fel de bun, cumva descătușează povestea acestui ménage a trios. Realizat cu mijloace filmice, piesa ne duce spre scena finală, scena cinei la care sun invitați ambasadorul german la Paris și soția lui, Emilia Popescu, legătură posibilă dat fiind că neamțul, Otto, excelent Andrei Finți, deci cei doi, Otto și Pierre, au făcut ceva afaceri cu niște coliere. Aici se remarcă Andrei Finți: politicos, viclean, fioros, de temut, făcând, se vede, parte din școala germană de diplomați din cel de-al doilea război mondial. Aici, la scena mesei, mai aflăm și de povestea celebrului tablou al lui Henri Matisse Femeie șezând dispărut de-atunci vreme de 70 de ani si care este făcut cadou lui Otto. Discuțiile din timpul mesei se reduc la deportarea evreilor, în care Otto este maestru. Ca să-l salveze pe Haffmann, aflat și el la masă, soția lui Pierre le spune celor de față că ea poartă în pântece copilul lui Haffmann. Surpriză mare, de necrezut. Dar doar așa scapă Haffmann de interesul deosebit pentru el al lui Otto. Felix Alexa face din nou dovada talentului său. Cei doi ambasadori germani, o punem și pe soția lui Otto, scot în evidență realitatea timpului, anii 40, când Franța era ocupată de naziști. Grupul de actori mânuit de Felix Alexa, are și el merite în succesul acestei piese. Zicem cum îi chiamă: Alexandu Potocean-Haffmann, Richard Bovnocki- Pierre, Alexandra Sălceanu- soția lui Pierre, Emilia Popescu- soția lui Otto și Andrei Finți-Otto. Dramaturgul francez Jean-Philippe Daguerre a dat lovitura cu acestă piesă. În 2018 el a obținut cu acest text patru premii Moliere: La cutare, cutare, cutare și cutare. Avem aici o felie de viață din cel de-al doile război mondial, avem să aflăm, în spatele ușilor închise, povestea-contract dintre doi oameni, poveste care le va schimba, cum ziceam, destinele. Avem să aflăm, la București, de niște actori talentați conduși de Felix Alexa. Cine nu merge la teatru treaba lui, cine merge să zică și altora că Adio, domule Haffman e de văzut nepărat. Denis Dinulescu.