MARGARETA

Ploua. Spitalul era déjà într-o baltă. Doctorița C mă aștepta. Întârziasem și nu se făcea. Eram ditai sora șefă a maternității Filantropia. Mi-a spus: Margareta, urgent la salonul 4. Pe hol am auzit liftul. Din el a coborât un individ șleampăt, dar elegant. Avea un tricou kaki până la genunchi, o canadiană albă de ploaie Levis, și niște blugi. Atârnau toate pe el, dar atârnau cu schepsis. Cârlionțat, înalt, posomorât, nas mare. De-asta, probabil, m-a și-ntrebat: Karla Glaser? Sunteți soțul? N-arătați. Știți, nu-i voie și i-am făcut vânt în salonul Karlei care năștea într-o zi sau două. Abia pusese florile pe noptiera pacientei Glaser că m-am întors. Discuții: tensiune, forță, de-astea Dar se vedea pe el că eu îl interesam. M-a și-ntrebat: De ce sunt doar două paturi în salon. Și nu trei? N-am știut ce să-i răspund, dar mă furnicau toate alea. Îmi plăceau ochii lui. Deagajat, deschis la vorbe, aveam să aflu, cu ochii țintă pe formele mele. A continuat: Pentru că al treilea e la mine acasă. M-am înroșit toată și m-am dus. Stătea lângă Biserica Italiană. Două camere. Avea câteva sute de viniluri și ascultam. A pus Bob Dylan. Și eu ascultam la spital tot Dylan. Acasă nu puteam pentru că soțul meu era manelist. Am făcut sex. Avea imaginație. A folosit, de exemplu, și lada de la studiou. S-a băgat înăuntru și l-am urmat. Eu băteam cu pumnii în capacul lăzii, el deschidea și continuam sprijiniți de celălalt lemn al patului, un fel de bibliotecă. Citea Arghezi. I-am spus printre zgâlțâieli: Mișto Arghezi? Ți-o dau și ție, dacă citești. Mă mirosea și-mi spunea: Nu mai mânca atâtea ouă. De unde știi? Râdeam. Într-o proză a lui Palahniuc, doctorul de femei al orașului își mirosea pacientele și dădea diagnostic. Erau întotdeauna exacte. Mi-am luat concediu fără plată. Eram curioasă să văd cum se va termina cu acest băiat pe care déjà îl iubeam. Divorțam și gata. Trebuie să vorbim temeinic, mi-a zis, și a plecat o săptămână la 2 Mai. Îi veniseră niște prieteni din Israel. Mi-a spus doar: O să treacă mama pe aici, știe de tine. Nu te speria, e de treabă. Mama lui m-a întrebat din prima: Știi să faci spanac? Dar boeuf? Plăcinte? Nu, nu știam. Așa că, m-a dat afară, iar pe fiu-său nu l-am mai văzut niciodată.