M-am înțeles cu Mira, foto, să plecăm pe Marte. În weekend. Ori ăsta de acum ori ăla de săptămâna viitoare. Cu ce bani, m-a întrebat. Păi, zic, bani pentru Marte dau americanii, chinezii și românii. Românii n-au bani. Ba da, că ne dau din pnrr. Dacă ne dau din pnrr un miliard, să zicem, trebuie să semnăm că de ei facem autostrăzi, cârciumi ecologice, școli, stadioane, spitale, grădinițe. Bașca o Românie Educată. Îți dai seama, să faci o țară în care oamenii nu umblă cu deștu-n nas, e ceva. Sau care dau bună ziua. Tot nu merge, că ai noștri cer să dai banii înapoi înainte. Înțelegi? Înțelegi? Dai trei înapoi înainte de a lua banii pentru Marte. Adică un miliard. E corect? E corect. Și mâncare? Luăm cu noi caltaboșul de anul trecut. E în gutuiul din spatele hambarului. Mai sunt două kile. Mai luăm și cinci de roșii. Unele trebuie cultivate din nou acolo. Și-l luăm și pe Otto, că americanii dau banii cu condiția să crești un animal, bașca să-i reproduci. Și dacă dăm de marțieni? E simplu, luăm cărți cu noi și-i punem să citească. Ceva ușor poate, nu? Da, Pas cu Pas, că nu-i obligatoriu să-i citești pe amândoi din prima, ci întâi un pas, apoi altul la ani distanță. Filme? Luăm cu noi filme românești, din alea cu babardeală. Marțienii n-au văzut în viața lor așa ceva. Așa actorie! Sex mai ales. Luăm și mașina? Adică mergem cu ea? Normal. Avem nevoie de ea acolo sus, pe planetă. Mergem la circ, la Zimnicea, la alte alea numai să ne simțim bine. S-o luăm și pe Petra ca să picteze munți falși, lacuri și vopsele, păduri de fag, câmpii de lișiță. De ce? Ca să atragem turiști. Ca să populăm planeta. Noaptea, noaptea ce facem. Te gândești laaaa....Nu. Păi, acolo nu-i noapte. E ca în Suedia, trei ani noapte, o sută de ani lumină. Sau ca în România, numai ziuă. Nasol, nasol pe Marte. Dar, fie ce-o fi.
Auzi, dragă?, hai să facem poza de dinaintea plecării, că poate nu mai vedem pe nimeni niciodată. Pe Marte acolo, sunt numai niște marțieni mici, demodați, cu părul roz de la înțelepciune. Ghiftuiți, mai ales. Că prin pnrr-ul ăsta le ducem și o ladă cu carne și orez. Ei mănâncă și șerpi. Și șerpi! Hai, stai drept, că ne trage în poză. Venise seara. Mirosea a iasomie și nu știam de unde. Am zâmbit. Pe balta care ducea la Dunăre trecea un submarin. Galben. Yellow Submarine. Se auzea o melodie celebră de pe el: M-aaaaa făcuuuuut mama oltean/Yellow Submarine, yellow submarine. Și tot așa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: