Hamlet

Generalul de aramată Manole Ben Manole din comuna Obedeni, jud Giurgiu, apăra, cum am mai spus, Constituţia României în comună. Lasă că stătea acolo, pe malul Neajlovului, cu superba lui soţie, Florica Ben Manole, o generăleasă grasă, urâtă, dar vioaie, aşa cum cerea constituţia de la femei.
Se apropiau alegerile şi generalul era neliniştit. Zise Floricăi: Uite, apropo de alegeri, niciunul din Obedeni nu iubeşte ca Hamlet. Mai zise: că dacă ar iubi ca Hamlet nu şi-ar mai bate joc de candidaţii ăştia de pe garduri. Nu le-ar mai pune mustăţi, nu le-ar mai lua uleiul şi alte alea, ştii tu. Da' Florica zise înţepată: Păi, ce, Hamlet a trăit în Obedeni? Mai zise: da' ce, Constituţia României zice ceva de Hamlet? Păi, zice, urlă Ben Manole de pe verandă, zice la nu ştiu ce articol: Poporul român trebuie să se iubească între el ca Hamlet. Vezi? E paragraful ăla de pe la mijloc, unde zice şi de că bătaia la români e ruptă din rai.
Florica, abia acoperită cu chiloţii de lână cu craci, cu un sutien în care încăpea tot Obedeniul, zise înţeleaptă: Uite, cum s-o iubeşti pe Udrea ca Hamlet. E ea vreo Montague? Vreo Capulet? Generalul explodă: La noi în comună nu-s nici Capuleţi, nici Montagueţi, să ştii. Mai zise, furios: Şi nu de Udrea e vorba, e un principiu aici, care spune că poporul român nu iubeşte pe nimeni şi nimic.
De furie, generalului Manole Ben Manole îi scăpă un pârţ. Mirosul se răspândă peste sat. Atunci, luă Constituţia României ca să vadă la ce paragraf este prevăzută chestia asta. Şi da, era prevăzută la capitolul 2: Pârţurile şi alte aere ale poporului român atestă bunăstarea pe care este obligat să o aibă.
Şi-atunci, generalul mai trase unul.

Denis