Un cuc bătrân din lemn, cu suflet de piatră, cucuia în fiecare dimineață în curtea necosită a gemenilor Anton: cucu, cucu, cucu!! De opt ori de fapt că era ora opt. În curte mai era un radio vechi din secolul trecut care anunța în buclă debarcarea aliaților, două balerine roz care dansau de câțiva ani sub părul albastru, și un câine rău care speria hoții din ochi că de lătrat nu lătra niciodată. Frații stăteau de vorbă sub masă ca să nu-i audă nimeni. O masă de piatră ca și sufletul cucului, ca și sufletul lor. Era primăvară, trebuie să adăugăm, era dimineață, asta știm, iar vorbele lor se rostogoleau de sub masă până pe veranda casei. O casă veche, cu etaj, nelocuită. Io, zise Anton, când mă fac mare mă duc la se-ne-se-pe-a, la școala aia de media, că de acolo te recrutează și o duci bine oriunde te-ar repartiza. Că la fotbal, că la teatru, că la poezie, că la metalurgie tot un drac. Când vorbea, părul i se colora la fiecare grimasă. Acum era verde. Când spune fotbal era roșu și tot așa. Poți să nimerești la un icere, la ăsta din Tokyo de exemplu, ăsta nou înființat de Iohannis. Te-nsori cu o gheișă din alea cum nu citim noi, dar știu că există. Din filme. Am văzut un film cu o gheișă de la noi din Teleorman. Era casieră la mega. Cur, țâțe, mamă, mamă! Tu? Io, zise Anton, când mă fac mare mă duc la teologie. Și de-acolo te recrutează și poți nimeri oriunde. Chiar și la o ambasadă, în media, cum era răposatul Vali Nicolau, și chiar la un icere, că io vreau la Lisabona. Când vorbea, urechile i se roteau pe față, nasul la fel, bărbia căpăta nuanțe portocalii din cauza efortului. Și p-ormă te-nsori cu o solistă de flamingo ca Evoria aia la care n-am fost dar am văzut-o la televizor. Am văzut și-un film cu o flamingistă d-asta de la noi din Teleorman. Ce țâțe, ce cur, mamă, mamă!! Asta cânta ce cânta și apoi devenea casieră la mega. Mișto gagică, mișto! Anton se încruntă. Zise: la care mega? Anton răspunse: cum la care? Câte sunt la noi în Teleorman? Aha, mi-ai luat gagica! Nici nu știam că cântă. Ba tu mi-ai luat-o. Nici io nu știam că e gheișă. Se luară la bătaie. Se formă un vârtej de pumni și picioare. Anton îl înfipse a Anton în pământ până la brâu. Anton îi despică în patru capul lui Anton. Cucul privea liniștit, radioul tăcuse, balerinele haleau câte-un sandviș cu pastă de dinți. Ce mai vreți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: