Corabia trece în fiecare dimineață în amonte cu măsline. E o corabie cu pânze, cu vâsle, cu marinari mai tot timpul beți, foto. Când trece se aud cântece, înjurături, și câteodată cerul este înnorat. Seara, matahala plutitoare trece în aval cu halva. Nu numai cu halva. Este încărcată și cu semințe de floare, cu mămăligă ieftină, cu pojar. De feicare dată când trece prin dreptul orașului nostru, căpitanul vasului iese din cabină, duce un binoclu la ochi, se scarpină, este admirativ și spune secundului său ceva ce noi de pe mal nu auzim, așa de mari sunt valurile, soarele, vântul. Căpitanul este un bărbat înalt, bine făcut, cu un sigur ochi. Se trage dintr-o familie de ciclopi de pe lângă gurile Dunării, cam de pe lângă Sulina. Corabia trece lent prin dreptul orașului nostru, cum spuneam, iar căpitanul cercetează fortificațiile, biserica veche din lemn de gutui, alimentara din centrul orașului de unde ar vrea să-și cumpere vreodată niște fețe de perne și trei peruci, nu mai mult. De câte ori trece corabia, aici am vrut să ajungem, Esmeralda, cea mai frumoasă fată din oraș, iese la geam și-l privește pe căpitan. S-a îndrăgostit de el din timpul războiului dus de orașul nostru cu dușmanii, război câștigat de noi pentru că corabia de care vorbim ne-a aprovizionat cu muniție, tunuri și otrăvuri speciale din lemn de nuc. Esmeralda îl iubește pe căpitan. Îi scrie mereu câte o epistolă, doar doar. Pune țidula în sticlă și o lasă pe Dunăre cum a auzit că se face. Dar căpitanul nu i-a răspuns niciodată. Trece impasibil, blond, cu ciclopul albastru și n-o bagă de seamă, deși tot orașul îi atrage atenția asupra dragostei Esmeraldei, cea mai frumoasă fată din oraș. Într-o zi s-a auzit un zgomot teribil. Ceva s-a rupt cu un sunet îngrozitor. Buuuummm, rrrrrraaaaan, graaaaaarrrffff. Se rupsese vâsla principală a corăbiei. Vasul a oprit în port. Atelierul de reparații s-a înviorat. Căpitanul a coborât pe chei la o tavernă. Esmeralda a prins de veste, s-a încălțat cu pantofii ei de aur și s-a decis brusc să nu rateze ocazia. Intră val vârtej în tavernă, se opri în dreptul căpitanului și-i spuse: Pantofii mei sunt gata de bal! De atunci, dansul lor zboară pe Dunăre. În sus și în jos. Acum sunt undeva pe la Budapesta. Da.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: