‘’Venea’’, își începe amintirea domul Emil Sabie, fost elev clasa a VII la un liceu din Sibiu nu-i dăm numele, ’’venea, deci, pe la ora 5 după amiaza, ora la care stabilisem meditația cu dânsul, cu domnul prof de fizică Klaus Iohannis. Adică, tata vorbise cu el că eu nu-ndrăzneam că eram prea mic. Își agăța hainele de stradă într-un dulap. Aici trebuie să fac o pranteză: tata îi luase un dulap special cu patru uși unde își punea manualele de fizică că avea vreo opt, paltonul când era iarnă și găleata cu bani, cu fise de 50 de bani pe care le strângea pentru case. Și își punea halatul de fizică. Fără el nu medita pe nimeni, aveam să aflu de la colegii mei din tot Sibiul, că el medita tot Sibiul având nevoie de bani pentru case. Așa! Nu mă-ntreba nimic, că nu vorbea și-mi spunea de prima lege, Legea Pârghiei, prin semne. Pârghia e atunci când bagi o bucată de metal, o bară, o placă ceva sub mașină și când pleci cu mașina ea rămâne acolo. Te-ntorci, o iei, și o arunci la locul cuvenit, la gunoi. Cu pârghia, spunea, poți face multe lucruri: să zici ca Arhimede, să o folosești la săritura cu prăjina, să ridici un obiect care nu se poate ridica singur, chestii d-astea, un bloc de exemplu. Făceam o pauză. În pauză dânsul număra fisele din găleata cu care venise, de care nu se despărțea neam. Parcă-l aud și acum: zece, două zeci, o sută de fise ori 50 de bani fac două mii, două mii trei sute sau cinci mii șase sute de lei ceea ce e foarte puțin. În partea a doua a meditației îmi preda despre combustibili. Combustibilii sunt de mai multe feluri, spunea. Cei lichizi, cei solizi, și cei din găleata mea. Spunea găleata mea cu mândrie, pentru că era chiar a dânsului, un recipient mov cu zimți albi, capac, cu zgomot specific. Combustibilii lichizi, mai spunea, sunt vodca, vinul, alcoolul deci, peștele la conservă, pastele în special carbonara și benzina. La toate dacă le pui accize, le bagi în buzunar. Avea buzunarul plin de accize, nu era numai găleata. Lecția se termina, își punea hainele de stradă, își punea găleata cu fise de 50 de bani într-o roabă pe care i-o luase tata, așa grea era, și pleca la următoarea meditație, că era neobosit. Acu’ îl mai văd doar la televizor când se spală pe mâini, pe dinți, cu mască, fără mască, înconjurat de niște tipi pe care noi aici la Sibiu îi ocoleam, niște neica nimeni. Da, neica nimeni’’.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: