Părinții mei ca să dau un exemplu se iubesc foarte tare. Pe tata când vine de la serviciu înfierbântat în priviri de fundul secretarei, mama îl așteaptă cu o tocniță așa cum îi place lui. Îi zice: ți-am făcut tocănița aia care-ți place cu ceapă, cărniță, sosuleț, și gălușcuțe. Și-atunci tata, știu bine, se duce în birou și ia din nou statutul lu’ Forța Dreptei la studiat și-i trece dar tocăniță așa cum îi place lui tot nu mănâncă. El vrea o familie cu mulți copii dar pe mama o doare capul și atunci mai fac unul din plastilină. Eu, de exemplu, sunt din plastilină roșie că să-și dea seama, zice tata, neisprăvitul ăla de Ciucă când sunt rezervoarele de gaz pline. Suntem deja optsprezece frați. Seara, nu întotdeauna, tata se duce în parc. Acolo se vede cu secretara, o femeie zdravănă, modernă, zvăpăiată. Când se văd vine și barza. Barza le spune: eu v-aș aduce un copil, dar nu știu ce-o să zică Arafat. Și mama se duce în parc câteodată. În fiecare vineri sau marți. Acolo se vede cu vecinul de la doi. Tot acolo îi vede și pe tata cu secretara, poate de-asta se duce. Din dragoste pentru tata, mama are mereu o bâtă pe umeri. Când o folosește n-o mai doare capul și săraca secretară, Alina cred sau cam așa ceva, are cucuie peste tot. Chiar și în fundul ăla cu care vine tata acasă. Când nu se duc în parc ai mei se uită la televizor la filme de dragoste. Se țin de mână ca doi puișori. Ieri au văzut un film de Cristina Dobrițoiu din care nu se înțelege nimic. Cu unii care se iubeau în balcon. O făcătură și ai mei l-au stins. Dragostea reală-i mai bună, aia de pe teve e-un căcat, zicea mama și-și pregătea prișnițele ca s-o doară capul. Aoleooo, aoleooo, făcea și tata a luat cutia de plastilină ca să ne mai facă un frate. Unul mic, verde. Nesecetos, că nu se mai poartă. De cum a prins glas, ăla mic verde s-a dus în parc și s-a întâlnit cu secretara, Adela cred sau cam așa ceva. Dragoste mare, acolo pe bancă, sub un castan vechi înflorit, lângă o grădiniță de tuberoze. Secretara, Adina sau cam așa ceva, chiar i-a spus lu’ ăsta mic verde: bă, da ce cornu’ burții ai, nene!! Și s-au iubit amândoi până la adânci bătrâneți, adică până când au închis parcul. Iubire mare, de romane celebre. Nu știu acum care, mi-amintesc și vă spun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: