PEISAJ CRAIOVEAN CU PIESĂ DE TEATRU

Trecem pe lângă mănăstirea Madona Dudu, mișto nume, ocolim un stadion, aveam să aflăm că este Ion Oblemenco, ne băgăm într-un pasaj, ieșim din el, ceva curățenie, magazine moderne, și așa este tot centrul Craiovei, ne spune de la volan Mircea Cornișteanu. Apoi hotelul Prestige. De la etajul doi al camerei nu vedem marea cum ne-am fi dorit ci o grămadă de acoperișuri care stau să cadă sau să le ia vântul, o aglomerație de tablă ruginită de pe vrema banilor craioveni. Nu mai e niciun ban pe-acolo, doar câțiva poumbei, o barză care duce copii în oraș, un fir de telegraf care zumzăie a Metallica sau Cream. E cald în cameră. Scara interioară ne duce pe acoperișul hotelului. Se văd munții Craiovei, munții Piteștiului sau ai Balșului. Păduri, un fluviu firav fără apă. Rodica Mandache a scris o carte despre Ovidiu Iuliu Moldovan. Îi facem lansarea la etajul optsprezece, pe terasa unde bem o cafea și nu vorbește nimeni. Ce să spui de Ovidiu? Un actor uriaș pe nedrept uitat astăzi. Așa că se lasă seara peste noi, peste oraș și peste Prestige. Ce-i de făcut seara în orașul Craiova? Ne salvează Mircea Cornișteanu: Hai la teatru, joacă Cerasela. La teatru ne întâmpină domnul Boroghină. În hol. Că în sală urmează spectacolul Bărbații mint mai des, femeile mai bine, de Mihai Ispirescu. Regie Mircea Cornișteanu, foarte bun, actor Cerasela Iosifescu, foto, excelentă, scenografie Puiu Antemir. E one man show pe un text banal. Cerasela și Mircea încearcă să facă din el ceva de văzut. Povestea le permite că e una de viață în care ea este înșelată și mințită de băiatul la care ține. Dar înșeală și minte și ea la final pe bărbatul la care nu ține sau cam așa ceva. Aplaudăm și mergem la Sofia să mâncăm. Ceva ciulama, o ciorbă verde, un pahar de vin. Toate bune. Discutăm de Ucraina, pe Ispirescu l-am uitat. E război la televizor zice careva. Când se pronunță cuvântul televizor ne uităm cu toți în aparatulul instalat în restaurantul Sofia. Pe ecran este meciul de fotbal F.C. Cisnădie cu Real Madrid. Ne retragem la hotel.

În camera Rodicăi Mandache este instalată o masă roșie la care dezbatem, eu și dânsa, problemele teatrului românesc, foto. E bine că el există? E mai bun la Ploiești decât la Giurgiu? Ăla de la Giurgiu are avantajul că e pe Dunăre și se mănâncă mult pește. Dar și ăla de la Constanța e mișto că bate des vântul și bagă teatrul în capul oamenilor care zac la Onplonge. Zac la Onplonge și beau bere în loc să meargă la teatrul din orașul lor să vadă Regina Maria o piesă proastă. Piesa pe care-o văzurăm are un titlu mișto, bagă lumea în sală. Da, doar atât. E tare să faci afișul cu un asemenea titlu. Și să pui o foto cu Cerasela în costum de baie. Dar dacă pandemia asta interzice titlurile pieselor de teatru? Ce ne facem? Unde le spunem copiilor că ieșim? Mergem în clădirea aia de pe bulevardul Magheru. Aia cu Caragiale în față. Recepționera vine și ne stinge lumina. E ora zece, la somn. Mă despart de Rodica și hotărâm să luăm masa roșie cu noi. Mai discutăm pe drum. La Balș, de exemplu, unde se stă câte două ceasuri ca să traversezi orașul, e timp de-o vorbă. Așa și facem. La Balș, cât avansam idei la masa roșie, Mircea ne-a adu două ciorbe de măruntaie de miel, numite Broderii de Miel. De la Popasul Stejarului. Unde în meniu sunt cam 40 de ciorbe. De burtă, de urs, de vită, de pătrunjel, de mentă cu carne, de porumb, de cacao, de vitriol cu smântână, ardei iute, pâine făcută la han, usturoi, pastile pfizer și ananas. Un regal. Foto, M.G.