CALEA ONORURILOR

Nu știu alții cum sunt, dar mintea mea asociază, mai ales în momente de cumpănă ca cele de acum, scrieri, cărți, autori, imagini cu realitatea imediată. Nu știu cum și de ce se deschid sertărașele memoriei la un anumit fragment, la un anumit autor pe care nu l-am mai citit demult. Așa s-a întâmplat și acum. Voiam să scriu ceva despre politicienii noștri, despre impostură, despre un anume fel de a face politică. Sertărașul memoriei mi-a oferit ,, Scrisoare deschisă către un tânăr,, de Andre Maurois, foto. Moralistul numește cariera publică a unui om pus în slujba concetățenilor săi ,, Calea onorurilor,,. :,, Veți face politică, oare și sub ce mască? A refuza să faci politică reprezintă o metodă de a o face. Este ca și cum ați spune:- Nu mă interesează orașul meu, țara mea. Este ca și cum ați naviga pe aproape legând în fiecare clipă alegerea sau lipsa alegerii de interesele personale și trecătoare.,,(Politicienii noștri ne tot vorbesc despre faptul că se pun în slujba binelui național, este vorba însă, înainte de orice , de propriile afaceri. )Maurois recunoaște că nu toți trebuie să facem neapărat o politică activă, militantă, trebuie să ne jucăm rolul de cetățean, judecând și combinând elementele care ni se oferă. Noi am uitat sau ni s-a resetat memoria, am uitat să mai judecăm cu propria noastră minte. E un fel de tabula rasa,peste care alții scriu ceea ce ar trebui să gândim. ,,Veți candida la funcții publice?,, continuă A. Maurois întrebările sale. „Aici, într-adevăr, puteţi alege. Atât caracterul dumneavoastră, cât şi oportunitatea vă vor ghida.” (Problema caracterului candidaţilor noştri la dregătoriile publice este din cale-afară de delicată, necesitând o discuţie separată. Iar oportunitatea nu trebuie confundată, în accepţia lui Maurois, cu oportunismul obişnuit al politicienilor noştri, gata oricând să se abandoneze, fără reţineri ori mustrări de conştiinţă, valului care le convine.) „Există animale politice. Dacă vă place lupta, dacă sunteţi din naştere eleocvent, dacă experienţa dovedeşte că aveţi priză imediată la public, la o mulţime, iar, în zilele noastre, la telespectatori, atunci, de ce nu?” (S-or fi gândit la asta şi politicienii români fără pic de farmec, prezenţe plate, neconvingătoare? ) ”, „Există două feluri de diplomaţi: cei care citesc ziarele şi care ştiu tot atât cât noi și cei care nu citesc ziarele și care nu știu nimic,,continuă Maurois scrisoarea către tineri. Peste teama clipei de mâine, peste informații clar-obscure, peste durere și disperare, se așează ca un capac de sicriu, limbajul de lemn al guvernanților noștri. Nu m-am rătăcit niciodată pe traseele montane pe care le-am străbătut. Semnele trasate cu culori și puse pe trunchiul copacilor ne arătau direcția spre destinația noastră. Și le urmam pentru că nu ne dezamăgiseră niciodată. Dacă ar mai fi trăit, aș fi vrut să-i scriu moralistului Maurois, că pentru o ,,cale a onorurilor,,e nevoie și de onorabili. MIRELA GRUIȚĂ