Tipul care a intrat în salon era cam de înălțimea mea. Poate mai volumos, mai vesel. A căutat din priviri un interlocutor. A pus ochii pe teleormăneanul de lângă mine, s-a așezat și a început să turuie: Eu sunt frizer matrițer! Am căscat ochii pentru că nu mai văzusem un frizer matrițer în viața mea și nici nu citisem nimic despre o așa meserie. Pardon, a revenit tipul, sunt frezor matrițer, și iar am căscat ochii pentru că nu văzusem în viața mea niciun frezor în carne și oase. Și, zice tipul, într-o zi m-a chemat șeful și mi-a zis: Băi, Aurele, deci Aurel îl chema, deci, băi, Aurele, dacă-mi faci până mâine cinci matrițe pentru ca să torn io la ăștia la bloc cinci șabloane îți dau o primă babană. Cum n-ai văzut. Eu le-am făcut într-o juma de oră și m-am dus și i le-am arătat. I-am zis: Dă-mi prima. Înțelegi, dumneata?, de unde ești?, din Teleorman?, să-mi fi dat oricât acolo că era munca mea, și știi ce-a zis? Zice: Păi, ți-am zis că mâine. Și ce-are dacă ți le dau azi? Și m-am căcat în ea de primă, pentru că mi-am scos banii la blocul de vizavi la care am făcut chei. M-am dus la administrator și i-am zis: Nu vrei chei? Și a vrut și am făcut la tot blocul pentru intrare, zece lei cheia, îți dai seama? Altă dată am plecat în Germania, că mie dacă mi se pune pata, și am stat patru ani. Eram la patron și i-am zis că mă pricep la chei. Da’ la ei e cu cartelă d-aia și m-a dat afară. Ce crezi c-am făcut? Am căutat toată Germania chei și n-am găsit să fac. Eram la șomaj că încă se putea. Luam cinci sute de euro, da’ eu nu stăteam că era și nevastă-mea cu mine și căutam tot timpul. Vorbea tare, deranja, vorbea masiv. Pacientul din Teleorman nu l-a mai suportat, a ieșit în curte. Eu i-am zis să tacă. Nu s-a supărat. A ieșit pe culoar, a sunat pe cineva și a continuat: Nu, bă, sunt la spital, da’ știi ce i-am zis șefului când era să mă dea afară? I-am zis, Nelule, nu mai găsești om ca mine, ai să mă rogi să mă-ntorc, în genunchi, ai să vezi! Nu, nu, nu m-a rugat și i-a părut rău, am aflat mai târziu. Urla de se auzea până la Lahovari. Statuia a pus mâna pe telefon și a sunat la primărie. Holul era plin de lume venită la consult. Îl ascultau fără să vrea pe frezorul matrițer. Care acum suna pe altcineva și-i spunea că are un păstrăv. Unul mare, abia pescuit. Să-l mâncăm sâmbătă sau duminică, și toți pacienții de pe hol numărau în gând zilele până când avea să plece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: