Într-o dimineață și-a luat vioara și-a plecat, foto. Era cam ca acum, plus ceva zăpadă, frig. Bătea soarele, dăduse de mâncare la câini, dar nu era ce-i trebuie ei. Plecase la Conservator după ce profii de la școala de muzică din Clejani i-au spus că are talent. La fel ca toți țiganii din sat. Dar ea răsărea cumva, n-aveau cuvinte. După absolvire s-a-ntors în sat. Ce învățase ea nu se mai potrivea cu satul, cu oamenii, cu viața aspră de câmp, de vite, cu sărăcia voioasă a consătenilor săi care cântau pe la porți neștiuți de nimeni. Era greu să cânte Shubert unor oameni zidiți în manele, unor consăteni care vorbeau numai cu cuvintele Copilului de Aur. Încercase. Își căutase profii, dar școala fusese deființată de ăștia de după revoluție. Predau acum pe undeva pe la Bolintin sau Milcovățu. Vorbise cu ai ei, dar părinții o voiau în bătătură, cu copii, cu soț, cu alai, cu un Logan la mâna a treia, cu vioara pe la nunți ca Caliu. Celebrul Caliu din Clejani, ăla de cîntase cu Johnny Depp. A căutat ansambluri folclorice din județ, cum era pe timpuri. Le luase tranziția la groapă, așa cum luase toată țara. La școală, la București, cunoscuse un băiat care studia canto, Dan. Au tot învârtit vorbele vreo doi ani. Apoi, s-au dat în stambă într-un bar unde dansaseră toată noaptea. S-au sărutat într-un taxi. Când mai ieșeau își făceau planuri. Nu-s bune speranțele pentru cei care n-au nimic, dar și le făceau. Ziceau că vor cânta împreună pe la București, Craiova sau Budapesta. Și cine mai știe? Nu-l invitase niciodată la ea în garsoniera din Militari. Taxiul îi lăsa în fața blocului ei, iar el pleca mai departe. Nu știa unde, nu fusese niciodată la el. Acum, că-și făcuse bagajele, se gândea să-l caute. Poate c-o așteaptă încă în taxi să coboare din bloc. Așa, la surpriză. Poate că chiar o iubea. Așa reieșea din privirile lui, din tandrețea cu care-i săruta mâna sau gâtul. Sau undeva pe după ureche. Că niciodată nu fusese mai mult. Era prea timid, iar ea nu voia să-l zorească. Cu vioara, cu parpalacul pe care-l primise cadou de la el, Tanța a luat rata de București. N-avea să se mai întoarcă niciodată în satul natal. Niciodată. Bărăganul halește orice personalitate, îngroapă în sărăcie orice vis. A luat troleul 62 de la capăt, din Militari. A coborât în fața blocului în care stătuse toți anii de școală și s-a pus pe așteptat. În nici o oră a apărut un taxi. Fața i s-a umplut de un zâmbet strașnic, de dragoste, cum ar veni de ceva împlinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: