Ia să-mi trag şi eu o pensie nesimţită, mi-am zis într-o zi văzând ce bine o duc ăia de au aşa ceva în comparaţie cu... Ei, dar parcă pot eu să mă compar? Evit să vorbesc cu voce tare despre asta că mă tem că pensia mea se sperie şi se face şi mai mică sau dispare de tot de ruşine, lipsindu-mă de singura mea sursă sigură de venit. Mică, dar sigură. Insuficientă, dar sigură. Cât de insuficientă? Păi, hai să zicem că din pensia mea am de ales dacă plătesc lumina sau benzina. Și asta era înainte de a se scumpi și lumina, și benzina. Iar dacă e lună de iarnă, trebuie să mai pun ceva din alte surse, insuficiente dar nesigure. Am fost la casa de pensii judeţeană, să cer şi eu o pensie de-aia nesimţită, dar nu mi-au aprobat. Deşi aveam şi dosar cu şină. Dar au zis că am prea mult bun-simţ. Să revin când mă vindec. Totuşi, pensia mea a aflat. Şi văd pe zi ce trece cum îşi pierde respectul pentru mine. Atâta valorezi tu? mă întreabă pensia mea într-o zi. Eu încerc să îi explic că nu sunt aşa de valoroasă ca un domn de la SRI – ca orice domn de la SRI – sau ca o doamnă judecătoare sau ca un domn parlamentar sau ca un domn primar. Nici măcar cât un viceprimar nu valorez. Bine, nu valorezi, e-adevărat, dar măcar jumate? Ori un sfert? Nici 10% măcar?! O, Doamne, nu-mi vine să cred, cu cine m-am încurcat... Dacă m-ar primi cineva, te-aş părăsi, zău aşa, mai spuse pensia mea. Mâine-poimâine vine iarna şi iar dârdâim în casă amândouă că n-avem cu ce plăti căldura, mai zise ea şi se ascunse ruşinată în portofel. Lasă, dragă, că a promis guvernul ăsta nou că te mai mărește. Pensia se uită la mine și-mi zice: Iar te-au fraierit ăștia. Tu n-ai văzut cât e inflația? Renunţ să mă mai cert cu ea, mai ales că are dreptate. Oricum i-am pus gând rău, mâine am de plătit rata la bancă, aşa că ne despărţim. Până atunci, ca să n-o mai aud, am învelit-o în talonul de pensie.
Ilustrația: Anna Silivonchik via internet, text MARILENA DUMITRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: