Foto, arhiva E.M.
După Bac s-au luat la bătaie. Au căutat un loc mai ferit. L-au găsit pe malul Neajlovului. Neînţelegerea era că A suţinea că a dat la istorie şi că Mihai Viteazul vine în fiecare seară la Călugăreni să caute dantura de aur a lui Sinan Paşa. B zicea că nu-i aşa şi că ăla care apare seară de seară pe pod are deja dantura de aur în gură. Ştie bine de când la sărutat în mijlocul Neajlovului. Atunci când au trecut peşti mari şi mici galbeni. Ea o trăgea de păr acum. Dar şi B la fel. Din Neajlov a răsărit o trupă de ciobani cu mii de mioare: bă, dar decât să se bată, nu-i mai bine să vorbim cu ele aici în stufăriş? Şi le-au tras după ei. După o juma de zi de chicote, hăuleli, sărituri şi bucăţi mari de linişte, din stufăriş a ieşit doar A. Care s-a apucat să cânte la pian.
Ciobanii dansau. Mioarelela fel. Era o bună dispoziţie destul de falsă, destul de grăbită, domle. Ciobanii au cântat şi ei în do major până au fost auziţi de Unitatea Militară din Videle, la Carmen Dan. Au fost înrolaţi imediat şi au alcătuit un pluton de fluieraşi. De ciudă, A s-a întristat cenuşiu şi s-a apucat de fumat.
Ce poveste, domle. Simplă şi delicată.
D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: