TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu Ioan Groşan

Foto I. G.

Ioan Groşan era pe marginea bălţii. Pescuia. Am tresărit amândoi când în undiţă s-a prins ceva greu. Erau două sticle: una de palincă, alta de bere. Am lăsat pescuitul şi ne-am dus la terasă, să vorbim.

1. Un sondaj referitor la literatura română îl indică pe primul loc pe D Cantemir, pentru că scria cântece. Pe locul doi aş fi eu, pentru că pe miliarde de bilete ITB până în 95 scria 1,75 lei călătoria, text scris de mine. Lucram pe vremea accea la ITB. Următorii 3?

Îţi recunosc stilul sarcastic, dragă Denis, și mă conformez. Următorii trei ar fi eu, Ioan Es.Pop și Ianis Hagi. Hai România!

2. Am citit scenariul la Dşoara Bovary. Am şi jucat în film. De ce ai renunţat la secvenţa cu răscoala din 1907? Ţăranii s-au răsculat atunci, ceva coase, topoare, împotriva bovarysmului rural, deloc că n-aveau ce mânca. Agricultura le folosea la băutură, nu la mâncare. Au observat că fermenta ceva cu ceva şi dădea ţuică. Le era de ajuns. Deci, de ce lipseşte această secvenţă puternică?

Dac-ai jucat în film (pe care eu nu l-am văzut), nu puteai juca decât rolul trăsurii, în care au făcut amor Doamna Bovary cu un amant (nu mai țin minte care). Mamă, Denis, prin ce stări trebuie să fi trecut! Pe bune, te invidiez!

3. Toate bune şi-un prosop/mie-mi vine să mă cac. Versuri emoţionante, tandre, de iubire, nu ştiu de cine scrise, poate de mine, care reflectă dorinţa poporului român de a-şi petrece viaţa pe DN1. Nu se revoltă nimeni, nu se fac reclamaţii la UE. Uite, de la poliţie ştim că numărul poeţilor de pe DN1 este în continuă creştere. Te rog să-mi dai exemplu de vreun poet, doi născuţi între Comarnic şi Braşov.

E un spațiu, mai ales în week-end, prea gălăgios nu numai ca să se nască poeți acolo, dar nici măcar ca să fie concepuți. Un singur scriitor are casă memorială pe traseul amintit, Cezar Petrescu, la Bușteni: de-aia, probabil, a și scris nenorocirea aia intitulată „Întunecare”.

4. Am stat vreo patru zile cu trebi prin Braşov. Din discuţiile cu partenerii mei a reieşit că ne trebuie un Ghid Michelin pe România, ca model. Am colindat librăriile urbei. La cea mai mare, când am întrebat cum se vând proza şi poezia româneşti librăresele au vrut să cheme salvarea sau poliţia. După un moment de tensiune mi-au spus: domle, n-am mai vândut literatură contemporană românească de ani buni. Pur şi simplu, nu se vinde. Te-ntreb, ce scrie în literatura asta română de n-o ia nimeni?

Te contrazic: uite, de exemplu, eu: la ”Book-Fest” de anul ăsta, am vândut reeditarea la „Un om din Est” în nu mai puțin de 3 (trei) exemplare, iar pe al patrulea l-am dus la anticariat, care are cea mai bună difuzare din țară.

5. Am pus amândoi umărul, în anii 90, la Caţavencu Incomod. Am crezut sau am vrut, cu colegii noştri Buşcu, Mardale sau Toma, că o să iasă un altfel de presă. Ţi-ai imaginat că o se ajungă aici? La prostelile cu partidele, la minciunile grosolane din media?

Nu, Denis, nu mi-am imaginat. Și-mi aduc aminte și de două idei excepționale de-ale tale de-atunci, ca să ne sporească tirajul: să dăm în fiecare număr programul săptămânal al televiziunii bulgare și, tot în fiecare număr, să-i cerem Danielei Gyorfi o poză cu ea, foarte îmbrăcată.

Foto, Andra Ticărău. Explicaţie foto: în timp ce vorbeam, Groşan se deplasa mereu spre dreapta. Aşa că atunci când a apăsat Andra pe aparat, el era deja în altă parte după cum se vede. O să ne spuneţi că e ceva putred în Danemarca, dar nu ştim ce.

6. Cărtărescu câştigă jde mii de euro pe an din drepturi de autor. Informaţia o am din media. E posibil aşa ceva? Mai ales că noi doi ştim adevărata realitate.

Aici nu pun botu’, cum se zice. Cărtărescu e un scriitor foarte bun care are în spate și un manageriat excepțional (Humanitas). Să dea Domnul să ia Nobelu’, iar noi (scriu asta miercuri, 26 iunie) să batem mâine Germania. Hai România!

7. Îţi mulţumesc!