Nicu, 40 de zile

De fapt, Olga a fost cea care a dat telefon, Olga Bucătaru. Am răspuns și zice: Ia-l pe Nicu și veniți la mine să spargem peretele. Vreau să fac din două camere un living enorm. L-am sunat pe Nicu: Nicule, ia-ți toporul, barosul, escavatorul, gluga, tot ce ai și hai la Olga. Ia și vin, că ea n-are. Și deci, io puneam vin, Nicu Mateescu spărgea peretele iar fetele casei, Olga și Natașa, mama Olgăi, făceau blinele cu carne și cu varză. Am cărat molozul în stradă, pe Alecu Russo, ne-am veselit cu plăcintă de spanac, și în dreapta găurii făcute de Nicu Olga a pus un tablou cu un cavaler semnat Sorin Dumitrescu, gagicul ei, și în stânga bolții un tablou de Wanda Mihuleac, prietena mea. Am inaugurat noul living cu o canastă. Io pereche cu Olga Tudorache, celebra actriță, iar Olga, gazda, cu Nuni Anestin. Așa au început, în anii 80, petrecerile din Alecu Russo la care veneau: Gelu Nițu, Olga Tudorache, Geo Costiniu, Ioan Bucheru, Țâcă Cojocaru, Theo Cojocaru, Sorin Dumitrescu, io, Olga Delia, Eugen Ungureanu, Nicu Mateescu, autorul moral, Cristina Topolski, Nicu Alifantis, și mulți, mulți alții.

Pe urmă m-a sunat Nicu. Zice: Haidi, bă, să scriem piesa aia, că mă bate la cap Dan Micu, regizorul. Io: Unde o scriem? La mine, la Valea. La Valea Călugărească Nicu avea o mașină de scris care funcționa cu elastic întrucât carul nu se trăgea și pace. Doamna Mateescu ne-a rugat să nu-i țăcănim în cap. Așa că ne-am dus în cramă. Cum te uitai la casa din Valea dinspre șosea, crama era în stânga. Multe butoaie acolo, ne-am făcut loc. Da, dar din care bem? Că nu mergea scrisul. A intrat doamna Mateescu și ne-a salvat zicându-ne: Băieți, numiți-mi butoaiele ca să le știm rostul, care-i riesling, care fetească, care merlot, care sauvignon. Cum era să le numim? După muzica pe care o ascultăm, a zis Nicu. Și așa au apărut vinurile Rolling Stones, Beatles, Bob Dylan, Manfred Mann, Grateful Dead, Hendrix și altele. Am avut crete colorate și-am notat cele câteva zeci de butoaie. Piesa am scris-o cu Rainbow a lui Rolling Stones. Mâncam tot pe Rainbow. Piesa de la Teatrul Mic a fost un succes.

P-ormă, m-am întâlnit cu Nicu pe stradă, pe Calea Victoriei. Ducea în spate un târnăcop, un bazin de wc, o bucătorie, țevi de scurgere, două lopeți, un pickamer și două gropi. Unde te duci? La Eugen Chirovici să-i fac baie și bucătărie, știi că nu are!! Știam. Și Nicu le-a făcut fără să ceară nimic, fără să bea, fără să urască pe nimeni, fără să bârfească pe cineva. Așa era el. Te ajuta și cu asta basta. În toiul, muncii a trecut Vișniec pe lângă noi. Matei Vișniec. Stătea la mansardă. Bă, zic, când ajungi la RFI, în Franța, cheamă-l pe Nicu să vă facă bucătărie. Nu l-a chemat niciodată.

Când se oprea din spetit, Nicu spunea bancuri. Bune. Țin minte unul: Un moș a prins o babă. A pus-o în cuibar să facă ouă. Din primul ou a ieșit un milițian. Din al doilea, șefa de la Cartea Românească, dna Bedrosian, din ale treilea Marian, care a zis: Nicule, nu bem o țuică?

La 40 de zile de la dispariția lui Nicu, la Valea, la restaurantul Feteasca Neagră am fost doar câțiva bucureșteni: Paul și Mihaela Șerșun, Răzvan și Irina, copiii lor, Roxana Colceag, Tania Purplegate, fiica Lorenei, cu Simion și Armenia, familia ei, un văr, o gagică blondă, Tina Cumva, io, alt văr nu-ș de unde, Eugen Chirovici, Radu Șeller, Stere Culea, Denisa Mateescu, o mătușă bătrână rău, doi grași și restul ploieșteni cu Maricica în frunte.

Preoții, tineri și eleganți, au ținut cele două slujbe, cea de acasă și cea de la restaurant într-un minut. Scurt, două cuvinte. Știau că Nicu nu a fost un religios, și mai știau, privind adunarea, că n-avea rost să citească sute de pagini din niște cărți bisericești inventate. Și mai știau, asta se vedea pe ei, că religia e pe cale de dispariție și că dacă omenirea va dori să se salveze de pe acest pământ o va face cu ajutorul științei iar nu cu al lui Dumnezeu.

Așa a fost.

Denis Dinulescu