Cu ochii pe banii lui Bob Dylan

Bob Dylan nu și-a ridicat premiul Nobel. Nici diploma, nici banii. Și asta pentru că nu și-a scris un discurs, și nici băieții din securitatea cu pricina n-au făcut-o. Un discurs din care să reiasă de ce cântă, când ar putea lupta în Siria, de ce compune când sunt destui alții, de ce face versuri când există deja numai în România doi, trei poeți gata să aștearnă poeme despre șomaj, șerifi, Sala Palatului, Pas cu Pas sau fluierul vântului. Până la urmă, discursul ca discursul, că nu interesează pe nimeni, ci banii, banii sunt buba, că toți au pus ochii pe ei. Agențiile de presă urlă indignate, corurile de copii din Venezuela cântă cu lacrimi în ochi pentru că banii ăștia le-ar fi buni la note, și-ar cumpăra note, muncitorii din Detroit cu euroii ăștia ar mai scoate un Dodge sau un Pontiac și ar salva orașul. Un primar dintr-o comună românească, Clejani, județ Giurgiu, ar avea nevoie de cei nouă sute de mii de euro pentru irigații. Ar iriga o conductă de vin de la Călugăreni până la el în curte, ca să aibă de comemorarea bătăliei de pe Neajlov în fiecare an. Bere Gratis, de exemplu, celebra trupă de nu știm ce, ar avea nevoie de ei pentru a-i avea la cea de 70 a aniversare. Vargas Llosa, tot cu ochii pe bani, zice că asta ar mai lipsi, ca la anul, 2017, premiul pentru literatură să fie acordat unui fotbalist. Lucru posibil, dacă fotbalistul ar scrie mai bine ca el.

Un' te-ntorci, la BEC sau la Carrefour, unde deschizi o carte sau un cântec, ori cu cine vorbești sau vezi un film, toată lumea îți zice că-l vrea premier pe Dacian Cioloș. Până și Elena Udrea, care este independentă. Până și Vlad Alexandrescu, fost cultură, acum USR ?????, zice ceva de Cioloș, că adică ce băiat gigea. Primarul din comuna Uiești îl dorește prim ministru în comună pe Dacian Cioloș ca să le vorbească țăranilor timp de patru ani despre necesitatea investițiilor casa de cultură, adică că cu ce bani, că dacă or fi buni ăia ai lui Bob Dylan, sau să-i bată la cap că-i mai bine să aibă puțuri în curte decât apă curentă și tot așa. Echipele falimentare din Liga întâi română de fotbal ar avea nevoie de Dacian Cioloș tot pentru bani. Adică, prim ministrul României să le devină antrenor jucător casier contabil și să le dea câte zece mii de euro pe meci chair dacă vin, chiar dacă nu vin la stadion. Mare presiune pe săracul Dacian Cioloș. Oare cum se va descurca? Mai ales acum când și consoarta dânsului vrea să se stabilească în România pentru niscaiva cântări. Vom vedea, vom trăi și vom vedea. Dar suntem siguri că în felul acesta, România va redeveni marea forță culturală, sportivă, științifică, agricolă și autostradală de dinainte de 89.

Las Fierbinți nu mai e ce-a fost. Poate ratingul e același, dar serialul s-a dus. La Mimi Brănescu relațiile umane erau, chiar dacă îngoșate, firești, "tradusul"/amantlâcul făcea parte din viață, ba chiar era obigatoriu, așa cum este în realitate în mediul rural. Secvențele din curtea Aspirinei își aveau farmecul lor, ironia, umorul special al scenaristului. Erau, culmea, credibile. Să nu uităm că sub pana lui Brănescu, Las Fierbinți a stat câțiva ani buni în fruntea serialelor românești. Acum, la alde Văncică și Bobonete, noii scenariști, poveștile sunt cam trase de păr, nu mai sunt din lumea satului. Harta raiului sau vânzarea pământului, ultimul episod, au mai fost cumva, dar poveștile de cuplu n-au credibilitate, sunt false. Vezi predicțiile de pe calculator ale lui Robi și așa mai departe.

Denis