Bexit

Urșii stăteau de vorbă în pădurea Comorova. La Neptun. Haliseră ceva miere cu berbec la restaurantul de pe plajă al Uniunii Scriitorilor și acum, cu burțile pline, punea țara la cale. Era un luminiș cumva, bănci, câteva sirene care serveau băuturi. Un urs mare alb cu roșu, șeful de fapt, zicea: După Brexit facem și noi Bexit, că nu mai merge. Întâi că ne vânează ăștia din România. Migranții ne mănâncă toată haleala, românii ne vând mierea pe toate drumurile lor de căcat. Iar la muncă n-avem decât polonezi cu chei de opt, italieni mohorâți și bulgari fără viitor. Da, zise o ursoaică verde, tânără, cu dinții făcuți la Paris, da, așa facem, Bexit. Trebuie să mergem la Merkel. Pas cu Pas îi spunem, că altfel n-avem cum. Cu ce ajungem la Berlin? Care Berlin?, madame Merkel e la Costinești, am văzut-o în poză. Se dă cu curul gol pe acolo. Și cum vorbim cu ea așa? Trimitem pe cineva înainte și-i spunem să se îmbrace. O așa delicată problemă, ca ieșirea noastră din Europa, merită puțină atenție într-o fustă galbenă cu pete mov. Așa zic. Fu trimisă o ursoaică tânără, bear Ursula, la Costinești. Madam Merkel era la Vox Maris. Ursula zise: madam Merkel, am vrea să vă îmbrăcați cu ceva că vin urșii să discutăm de ieșirea din Europa. Și ei? Da, doamnă, le-a ajuns cuțitul la os. Și cu ce să mă-mbrac? Cu rochia aia roșie, vă rog. Angela Merkel își puse rochia roșie, care chiar îi venea foarte bine, se dădu cu muștar pe păr, o luă pe bear Ursula și dispăru în Africa cu ea. De atunci, despre Bexit nu s-a mai auzit nimic niciodată.

Aflând că toate landurile germane au votat ca începând cu 2030 pe teritoriul Germaniei să nu se mai înmatriculeze nicio mașină nouă pe benzină sau motorină, ci numa d-alea electrice, țăranii din comuna Obedeni, județ Giurgiu, dădură iama în pădurea Uiești la furat de curent electric. Fiecare cu saci, lăzi, butoaie, căruțe, cazane, oale de noapte, de sarmale, adică cu toate recipientele din bătătura fiecăruia în care se putea depozita curent eletric. Și bine făceau.

Țăranii din Călugăreni, județ Giurgiu, puseseră mâna pe testamentul lui Alfred Nobel și erau șucăriți. Bă, pe noi nu ne scrie. Păi, premiul la fizică rebuie să-l dea numai românilor, că fac meditații serioase cu Iohannis. La literatură tot nouă, că e Cărtărescu ăsta. La chimie poa' să-l dea bulgarilor că au avut un tenor bun prin anii 60, iar la medicină poa' să de premiul lu' spitalu' din Târgoviște că n-are uși, deci boala iese singură din bolnavi și-o ia pe ușă. E păcăleală curată cu Nobelul ăsta. Ar fi bine să-l distrugem pe testamentul ăsta, și să facem altul, Testamentul de la Călugăreni, să creadă lumea că și noi am inventat dinamita și să-l dăm pe aici, pe lângă noi, la oameni din Clejani, că muzică nu e, din Ghimpați, că nici secție sârmă ghimpată nu e, mă-nțelegi?, zise un cioban expert în relații internaționale, priceput la testamente și alte d-astea de la stână. Și-i dădură dreptate omului, făcură chiar așa, cu ajutorul peneliștilor din satul vecin.

Agenția CĂLIMARA