Andrei Ben Andrei, fiul generalului Manole Ben Manole, el însuși un ofițer destoinic, de carieră ca ăl bătrân, ofițer care se ocupa cu transmiterea bolilor sexuale, deci Andrei Ben Andrei iubea și el o fată. Fată de ministru de interne, Marcela. O tipă blondă cu cercei zburători. Primiseră ordin să se iubească și o făceau cu sârg, în văzul lumii, în Cișmigiu, pe la seratele ICR organizate la Paris, de unde veneau cu poezii care le plăceau sau cu imagini din picturile moderne ale unor artiști care aveau voie să călătorească. Pe scurt era o iubire bine supravegheată, cu sentimente reciproce, cu satisfacții sexuale, chestii.
În seara asta se uitau la televizor. În uniforme, cum li se spusese de la școala de securitate. Dragostea poate trece și prin uniforme, dragi copii! La televizor erau niște animale, deci erau pe Discovery. Animalele beau apă, chestii d-astea, și lor le plăceau. La un moment dat, un urangutan verde din cauza sărăciei se apucă să urle ca un nebun: Trage cu pistolul, trage cu pistolul. Și nici una nici două, Andrei mută teveul pe CNN. Acolo erau imagini din Munchen cu un individ care trăgea de zor omorând oameni într-un mall ceva. Andrei își aduse aminte și de masacrul de la Nisa când cu camionul ăla, și-și dădu brusc seama că el, în condițiile astea, nu poate să iubească. Își risca viața. De exemplu, se ducea să cumpere iubitei lui, Marcela, o carte de spionaj și în librărie, la Eminescu, să zicem, este un terorist care trage cu mitraliera. Păi, nu? Dacă trage taman în el? Acum când era pe cale să se transfere de la secția transmitere sexuală la secția proză, ambasade din cadrul securității? Începu să plângă. Marcela își scoase sutienul și-l șterse la ochi. Îi spuse: Hai, mai bine, la general, la taică-tău, el știe ce trebuie să facem.
Generalul Manole Ben Manole era cu Constituția României în mână. Căuta capitolele în care scria de Nisa sau Munchen. Nu scria. Își primi băiatul în papuci. Stătea pe covorul fermecat dat de la SRI: Măi, copii, măi dragii tatii, păi la noi terorismul n-are nicio șansă. Vreți să vă spun de ce? Pentru că se izbesc de cultură. Păi, dacă un terorist, fie el și cu mitralieră, citește înainte de a trage Miorița, nu înlemnește de emoție? Când vede el că transilvanul îl bate pe moldovean, păi nu sare el să-i împace? Dar Luceafărul? Luceafăr blond cobori în vânt sau cam așa ceva, păi, ce torist trece de versul ăsta? Cum să coboare Luceafărul, se întreabă el, și renunță să tragă. Sau Pescarul Amator? În ce literatură există această problemă? De dimineață lângă lac pescarul amator ceva cumva, că nu mai știu? Înțelegeți? N-ai cum? Păi, în Franța au tras că n-au ăia nicio Mioriță, n-au!! În Germania la fel. Păi, nici nu merge un cioban turingian cu unul bavarez să se ia la bătaie ca să-i înmoaie inima teroristului, înțelegeți? Mergeți și iubiți-vă, lăsați terorismul în grija mea. Făceți-vă o firmă de fezabilitate, una de consultanță și mergeți de haliți banii oriunde vreți în lume. Asta vă sfătuiesc. Că la DNA vorbește tata. Și faceți copii. Doi, nu mai mulți. Și învățați-i să tragă cu arma. De mici. Cu arme de mare calibru. Înțelegi? Că nu se știe ce cioban, să-i zicem apusean, începe să tragă pe la maratoanele noastre hazlii și inutile. Hai, pa!!!
Cei doi iubiți se stabiliră în Barbados într-o insulă privată. Nu știau ce-i aia consultanță și nici ce fezabilitate trebuia făcută pentru autostrada Iași Cluj, cert e că le veneau cam două milioane de euro pe zi, cu care, da, făcură doi copii și cumpărară patru rachete sol aer.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: