Nu ştim dacă e bine să amintim de umorul şi comedia din filmele româneşti, care lipsesc cu desăvârşire, comedie şi umor în care s-au ilustrat destui regizori români, cu precădere Geo Saizescu. De asemenea nu credem că Geo Saizescu a avut umor, dar ideea de a face un festival de film cu numele răposatului regizor ni s-a părut foarte bună şi, ce să spunem, ne-am luat o pălărie galbenă şi ne-am dus să vedem.
Festival studenţesc adică, scurt metraje făcute de studenţii Hiperion la film, clasele Vlad Leu, Cătălin Saizescu şi Ioan Cărmăzan.
În "August prea devreme", tânărul regizor Alex Mihai ne propune o plimbare cu maşina. La volan fiul, în dreapta şoferului tatăl. Au ceva să-şi reproşeze, ceva de povestit, ceva care, adică dialogul lor, nu creează însă nicio curiozitate din partea spectatorului, nicio tensiune, nicio dramă şi atunci maşina opreşte undeva, bătrânul se dă jos şi gata filmuleţul.
Filmuleţul "Ce-i dragostea" al lui Andrei Pietroşel, este o încercare serioasă din partea a doi tineri în demersul lor de a afla ce-i dragostea. Ei se zbânţuie firesc prin pat, altfel unde?, încercând să răspundă la întrebare. Nu le iese, pentru că de fapt cine ştie ce-i dragostea? Spectatorii, de exemplu, habar n-aveau.
Propunerea "Filmul" a lui Avram Iclozan, scenariul, regia şi personajul principal, este deja o treabă serioasă, care te mai înviorează, te face să nu regreţi c-ai venit. Tânărul student Iclozan trebuie să facă un film de sfârşit de an la o fabrică de chibrituri. Nu-i place, nu-i convine subiectul, pentru că fabrica e departe, chibriturile ard prea repede şi, de ce nu, poţi face liniştit un film de sfârşit de an în Centrul Vechi bucureştean. Gagici, bere, papiţoi. Până la urmă, Iclozan Jr se încumetă la documentarul propus de profu de la clasă, fabrica de chibrituri. Se suie în maşină. Încep stângăciile inerente lipsei de experienţă ale tânărului regizor: Mita la poliţist durează enorm, e nefirească, urinatul pe marginea şoselei, stricatul maşinii. Şi, de fapt, abia de aici începe, foarte bine, scurt metrajul "Filmul". Tânărul înoptează la o familie săracă. Care nu are nici măcar televizor, d-apoi net sau altele. Până vine service-ul de maşini, tânărul student se vede nevoit să rămână o zi, două oaspete al acestei familii. Vine lăptăreasa. Nu-i nimeni acasă şi femeia vrea ouă la schimb. E iarnă, e de Crăciun, şi tânărul merge în cuibarul păsărilor şi-i dă fetei ouăle de peste noapte ale găinilor, uitând că iarna găinile fac foarte rar ouă, ba chiar de loc. Apoi, vine service-ul şi puştiul familiei, băiat ca la zece ani, merge cu studentul nostru la şoseaua unde este abandonată maşina. Pe drum se încinge o discuţie mişto între cei doi, care subliniază, ne dezvăluie câteva din calităţile scenaristice ale lui Avram Iclozan: Delicateţe, înţelegere pentru sărăcia frustă a familiei, nevoia de dragoste a copilului la care nici măcar Moşul nu vine, pentru că satul nu există pe hartă şi aşa mai departe. Este punctul forte al filmului, unde tânărul regizor Avram Iclozan îşi desvăluie talentul. Maşina este reparată, studentul pleacă la fabrica de chibrituri. Dar, suspans, nu ajunge la fabrica cu pricina, ci se-ntoarce şi este Moş pentru tânărul său prieten. Îl copleşeşte cu cadouri.
Prin "Filmul", Avram Iclozan se aşează cu certitudine în rândul regizorilor noului val, are talent şi dăruire. Vom mai auzi de el, iar noi îl vom urmări cu interes ca pe o promisiune.
"Tremurul Liniştii" nu ne-a convins. Atmosfera stranie, casetofonul găsit în pădure, dialogurile nefireşti, zgomotul de apă obsesiv care nu ne duce nicăieri în poveste fac din scenariul lui Lari Gligor o încercare modestă de a face credibilă o, probabil, poveste de dragoste. Regia este tot a lui Lari Gligor şi cam atât, adică destul de puţin pentru un scurt de cincizeci de minute.
De adăugat că iniţiativa organizării unui asemenea festival este jos pălăria, şi vrem să credem că profesorii Mihnea Tăutu, Vlad Leu, Ioan Cărmăzan şi Cătălin Saizescu vo merge tot înainte. Pas cu Pas.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: