Bazaconii

Domnul Şapteseri Vasile este paznic de far. Îşi ia în fiecare seară chibriturile, o bucată de slană, merge cale de cinci kilometri până la dâmbul înalt de opt metri pe care este construit farul, aprinde instalaţia, îşi pune căştile, ascultă Delia şi aşteaptă. Apar primii piraţi. Sunt chinezi. Ce-aţi adus, bă? Zece miliarde de tenişi albi şi zece de negri. Toate măsurile? Da. Vasile Şapteseri dă un telefon. Ministrul de interne îi dă aprobarea, dar un dolar de fiecare tenis e al lui. Mai trece o vreme şi apar piraţii bulgari. Ce-aţi adus, bă? Castraveţi, opt miliarde de tone. Jumate albi, jumate negri. Acelaşi telefon la ministrul de interne. Acelaşi dolar. Mai vin peste noapte piraţi turci, Johnny Depp cu ai lui din Caraibe, spanioli, negri cu pene verzi. Dimineaţă, Vasile Şapteseri iese din tură. Se bărbiereşte. Femeia îl întreabă: de unde ai tenişii şi castraveţii? Păi, nu ştii? Nu. Care mare? Nu sunt de la blonda din Tuzla? Vânzătoarea de la aprozar? Nu. Mă minţi. Femeia se simţea minţită, într-adevăr. Nu mai putea suporta. Îşi puse sutienul, scoase o ţeapă, îl trase în ea pe bărbat-său, se duse la far şi-l atârnă acolo.

Domnul Credit Aleador Popescu fusese într-o viaţă anterioară Mumă. Muma Pădurii. El acum citea-ntr-o bibliotecă din celebrul umorist Radu Paraschivescu: Şi blonda se uita la şliţul meu. O propoziţie peste care de câte ori dădea îl prăpădea râsul. Aşa-şi aduse aminte de Pădure. Nu ştia care era legătura dintre umorul lui Paraschivescu şi liziera din marginea oraşului, dar se sculă şi o luă într-acolo. Pe loc se transformă în Muma Pădurii. O văzu pe Alba ca Zăpada. Ce cauţi, fă, pe aici? Nu ştii? Nu, ce să ştiu, Muma Pădurii, că frumoasă mai eşti. Păi, să-ţi spun io: a scăzut preţul petrolului. Aşa şi? Păi, nu te dezbraci? Nu facem cinci copii? Ba da. Îi făcură, îi numiră Paul, Elena, Mango, Ţurţure şi Veşnic, iar ei doi trăiră până la adânci bătrâneţi.

Proxeneta V.M. Ciripita din Vaslui, era la mare. La Mamaia. Era o fată ca la vreo 25 de ani, înaltă, cu picioarele scurte cum au toate româncele, cu dinţii şi urechile verzi de la cât bio mânca. Ieşea seara la proxenetit. Apărea un arab. Bă, te proxenetez? Toată noaptea sau un număr mic? Arabu-i spunea că n-are nevoie, dar i-ar trebui cineva care să-i spele maşina. V.M. din Vaslui mergea mai departe. Apărură nişte puşti cu fiţe. Când auziră de proxenetit, îi dădură Ciripitei un şut în cur, de biata fată zbură până pe Marte. Pe Marte era dis de dimineaţă. Singurul treaz de pe planetă era marţianul Lin. O văzu pe femeia de pe Pământ, şi cum nu ştia româneşte o luă la bătaie. O făcu ferfeniţă. O aruncă cât colo. Biata de ea, se întoarse la Vaslui şi-şi făcu partid. Îl puse pe C.P. Tăriceanu în fruntea lui şi se culcă liniştită. Visa că proxenetea, dar partidul nu-i dădea voie, că era un partid neînfricat, partid d-ăsta european, modern cum numai în România văzuse.

Denis