Vasile

2 Mai 1970. Plaja de sub tunuri e plină. Nudiştii. Toată lumea se cunoaşte, se salută, se desfac sticlele de vodcă. Nudiste grase, slabe, mici, mari, tinere, bătrâne. Nudişti la fel, noi. Corturi. Plaja are 100 metri lăţime. Ne punem cearceaful lângă Toca.

La cinci metri de noi, spre malul înalt al ţărmului apare un cort cu doi suedezi, el şi ea. Conduc un Citroen V2, o minunăţie de maşină. Intrăm în vorbă. Mai ales că cei doi au vodcă Wiborova la 500 ml. Sunt din Stokholm, au auzit de 2 Mai, de libertăţile pentru nudişti de aici. Seara îi invităm la noi pe terasă. Procol Harum, Jimi Hendrix, Joplin, Charles Loyd. De Bucureşti n-au auzit. E mişto? Are străzi? Tramvaie? Acum n-au timp să treacă, pentru că din 2 Mai se duc la Istanbul şi drumul îi duce pe malul Mării Nergre. Dar poate vreodată vor veni la noi la Bucureşti.

2 Mai 1971. Lângă noi, la plajă se aşează aceeaşi pereche de suedezi. Bucurie mare, pupături. Noi în aceeaşi formulă. E un august mortal, nici cald, nici frig, cu o apă cum trebuie. Mergem cu maşina lor la Mamaia, Eforie, la Casa Scriitorilor din Neptun. Bem, pescăruşi, nudism, tăvăleli erotice pe plajă, peşte, vederi trimise în Stokholm, aceeaşi maşină cam neîncăpătoare când mă suiam şi io cu Toca.

La Bucureşti, în iarna acelui an primesc o scrisoare de la ei. Zic: Dragă Denis, în amintirea frumoaselor zile petrecute cu voi în România vrem să ne numim copilul care stă să se nască cu un nume românesc. Trimite-ne o listă cu cele mai frumoase nume de la voi. Cu drag, Bjorn.

Prin primăvara lui 72 am primit încă o scrisoare de la ei. Ziceau: Dragă Denis, avem o fată, am numit-o Vasile. Îţi mulţumim, Bjorn.

Denis