20 septembrie 2013

Interviu plauzibil

Jennifer Lopez: "La voi n-ajunge să luptaţi doar împotriva corupţiei, ci e obligatoriu să luptaţi şi împotriva imposturii".

Călimara cu Cerneală: V-aţi exprimat dorinţa de a cânta un cântec mineresc la Roşia Montană. Versurile sunt cu cianură sau fără?
J. Lo: Ce contează? E încurcată cu Roşia, încurcată rău, proiectul, cânt nu cânt eu, tot se va face.
C.C.: Au avut loc premiile muzicale autohtone la Sibiu. Ce ştiţi despre muzică uşoară românească? Despre rock? Despre Inna, Loredana?
J.Lo: Nimic.În discuţiile pe care le am în Los Angeles cu prietenii mei care mai ştiu fenomenul muzical din Balcani pomenim deseori de impostura din show bizz-ul de la voi. Sunt oameni nepregătiţi pentru acest segment de viaţă, de şou, de eveniment, de spectacol. Oameni care mai bine se făceau coafeze sau bibliotecari lucrează cu nonşalanţă ca DJ-ei, ca directori de radio.
C.C.: Ştiţi vreun exemplu?
J.Lo: În muzică nu prea, muzica voastră nu se aude peste ocean, dar pot să vă spun de impostorul Cristi Pepino, regizor la Teatrul de Păpuşi Ţăndărică, de Geo Saizescu, decan al unei facultăţi de film, de Alexa Visarion şi de mulţi, mulţi alţii, care mai bine se făceau contabili, o meserie mai frumoasă şi mai benefică pentru societate.
C.C.: Cum putem stârpi impostura?
J.Lo: Grea întrebare. Poate doar prin promovarea asiduă a unor valori tinere. A atâtor de multe valori, încât impostorii să nu mai aibă ce face, să nu mai poată promova "solişti" de muzică populară la infinit, solişti care vă fac de râs peste hotare.
C.C.: Ce planuri de viitor aveţi?
J.Lo: Am venit în România să fac un film despre nimic cu Porumboiu. Un film despre nimic. În care eu discut şase ore cu o ipotetică soră a mea despre gelul cu care trebuie spălaţi caii.
C.C.: Cine va juca rolul surorii?
J.Lo: Florin Chilian, că arată a soră, şi are şi voce de soră mai mare. Sau mai mică, depinde cum decurge înţelegerea cu regizorul Porumboiu.
C.C.: Vă mulţumim.

A consemnat Denis

2 comentarii:

Lăsați răspuns aici: