24 iunie 2022
TOȚI ARE DREPTATE
1. Literatura română contemporană este atunci când dacă te afli la Cărturești, de exemplu, în fața raftului cu literatură română contemporană dai de cărți care nu-ți spun absolut nimic ale unor scriitori indigeni care altfel sunt considerați geniali. Talentați. Răsfoiești câteva volume la întâmplare și constați că în nici unul din ele nu-i vorba despre tine, despre strada pe care stai sau despre oamenii și femeile din jurul tău. Există poate câte o excepție, dar este atât de rară încât termini rapid de citit titlurile raftului rămânând cu uitatul în gol la rânduri de cărți absolut plictisitoare.
2. Dar literatura română contemporană mai e și atunci când unii scriitori au pensii speciale. Una din condițiile obținerii pensiei speciale este ca opera ta, poezie sau proză, să ducă faima literaturii române peste mări și țări. Adică cititori din America Latină, Europa sau America de Nord să-și smulgă cărțile tale și să plece pe insule pustii unde să le aprofundeze sau să facă scenarii de film. Poezia Ioanei Diaconescu face chestia asta? A auzit cineva de această poetesă? Poezia lui Dinu Flămând duce faima culturii române la Paris? A auzit cineva de el? Dar de Dinu Săraru, Nora Iuga sau Gabriel Liiceanu? A auzit cineva de ei prin Paris, New York sau Berlin? Am dat doar câteva exemple de scriitori cu pensii speciale. Iar ca dânșii sunt marea majoritate a celor ce o obțin, adică nulități cu majuscule.
3. De literatura română contemporană și de destinul ei minor ne vom ocupa, parol!!, într-un material viitor mai amplu. Cine dintre cititorii blogului nostru dorește să participe la această discuție să ne scrie.
4. A apărut o carte interesantă: Foloasele pesimismului și pericolul falsei speranțe. Pesimismul, zice autorul Roger Scruton, e foarte important pentru găsirea echilibrului și înțelepciunii în desfășurarea oricărei activități umane. Optimismul, spunem noi, este atunci este atunci când de 30 și ceva de ani românii votează președinți în speranța că vreunul le va aduce bunăstarea.
5. Răzmerițe la pompele de benzină. Scăderea prețului la carburanți se va întâmpla doar atunci când consumul se va prăbuși iar nu cu mici revolte la Constanța sau Tg Jiu în timp ce în țară românii nu se dau jos din mașini alimentând în neștire.
6. Iohannis: 50 de bani scăzuți din prețul carburantului nu-s de colea. Azi 50, mâine 50 și uite-așa punem de-o economie. Așa a economisit și dânsul pentru cele șase case. Sigur așa a făcut.
7. România e plină de oameni la vederea cărora îți crapă burta de râs. Ne referim la adunarea lui Iohannis cu Ciucă și Helvig.
8. În Duma de Stat a Rusiei va fi introdus un proiect de lege prin care se va anula independența Lituaniei, Estoniei și Letoniei. Legea va fi votată. Și uite-așa armata roșie va ajunge fără să vrea la Marea Baltică. Tot pe-acolo a început și-al doilea război mondial.
9. O femeie de 103 ani din Statele Unite a stabilit un nou record la săritura cu parașuta. Dânsa a sărit din avion în 1960 și de atunci tot coboară.
10. David Popovici este salariat al clubului Dinamo și primește lunar de ceva vreme 7.000, șapte mii de euro. Dacă-i așa, jos pălăria Dinamo. De banii ăștia, David să tot învețe engleza și geografia. Geografia pentru a se orienta spre alte cluburi ale Europei.
11. Gergo Borlai la Gărâna 2022, 7-10 iulie, baterist ungur de excepție. Dânsul îi bate la tobe lui Frank Gambala, chitară. Mai sunt în altă seară doi bătrânei de la vechiul Soft Machine, John Ethelrige și John Marshal. Grup despre care nu prea mai știe nimeni în Europa. Mai vin Bill Frisell, Charles Lloyd și cam atât. O ediție frumoasă.
12. Khaby Lame este din această săptămână cel mai mare TikToker din lume, având 142,4 milioane de vizionări. El a detronat-o pe Charli D’Amelio care avea doar 142,2 milioane de vizionări și care împreună cu sora ei conduce un imperiu media de zeci de milioane de euro pe an. Khaby Lame este născut în Senegal, are 22 de ani, și trăiește în cartierul social Chivasso din Torino.
13. Țara noastră a ieșit din Top 50 al clasamentului naționalelor de fotbal din lume. Pe primele locuri sunt în ordine: Brazilia, Belgia, Argentina, Franța, Anglia, Spania, Italia, Olanda, Portugalia, Danemarca, Germania și Mexic. P-acolo-i fotbalul, ce să ne mai căcăm pe noi.
14. Rupert Murdoch, 91 de ani mogul media american, divorțează de Jerry Hall. Dânsul a mai avut patru neveste. Jerry Hall a mai fost căsătorită cu o celebritate: Mick Jagger. Dânsa, spun gurile rele de la New York Times, care au scăpat informația, s-a orientat spre Cătălin Crișan, cu care corespondează de ceva vreme. Ăsta o fi motivul divorțului celor doi tinerei?
15. Rusia asta ne-o fi dat ea ceva cultură, nimic de zis, dar toată Europa a dat. În rest numai primitivism, biserică ortodoxă retrogradă, samovar, și tancuri T72 și T34. Cam puțin. Foarte puțin.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: