O NEMAIPOMENITĂ POVESTE DE DRAGOSTE

Era o frumoasă seară de vară. Iunie cred. Stăncuțele pâlpâiau în copaci, graurii moșmondeau la cireșe. Mihai, un băiat înalt și la locul lui, stătea în fața magazinului în care vindea făină, foto, și aștepta. Vindea numai făină pentru că în cartierul lui toată lumea făcea cozonaci. Își pusese halatul nou și stătea în ușa magazinului. Poate trecea ea, iubita lui. Citise într-o celebră lucrare din literatura română, Arici Pogonici, că în dragoste dacă n-ai răbdare pierzi totul. El avea. Vindea între 9 și 12 făină, hrănea pisoii din cartier cu brioșe între 12 și 4 și în rest aștepta. Ea putea să treacă oricând, nu-i ținea socoteala. O văzuse prima dată trecând prin fața magazinului său anul trecut de Paști. Blondă, cu ciucuri roșii în urechi, mirosind a aventură de-o viață. Era însoțită de o babă, și scria în lucrarea aia celebră, Arici Pogonici, că peste bunicii fetei de care te îndrăgostești să nu te bagi. Nu s-a băgat dar asta însemna că nu-i putea vorbi niciodată. Ar fi vrut să-i spună te iubesc pentru că o iubise din prima, ar fi vrut să o invite pe malul râului unde cenaclul din cartierul lor citea cu glas tare dintr-un autor român cu pensie specială, multe ar fi vrut. Dar baba avea un baston cu care altoia pe oricine se uita la mândrețea ei de nepoată. Mihai n-avea ce face. Își îmbuteliase sentimentele în mici recipiente aflate peste tot prin corp. În inimă, la genunchi, sub brațul drept. Le desfăcea când așteptarea era prea lungă. Așa citise în lucrarea aia celebră. Aflase într-un târziu c-o chiamă Elena. Baba o strigase pătimaș și clorhidric: Elena!! Și-i dăduse cu bastonul în cap. Așa sunt bunicii, gândea Mihai, nerecunoscători la valoarea și frumusețea nepoților. Avusese o zi grea și acum aștepta. Vânduse două tone de făină în pungi de câte un kilogram și se simțea obosit. Pe la șase, după vreo două ore deci, o văzu în capul străzii. Era însoțită de un bărbat vesel cu nas măsliniu. Râdeau. Se uitau la ceva ce avea el în mână și le plăcea. Când au trecut pe lângă el Mihai a văzut că erau două bilete de avion pentru Dubai. Nu se supără, citise în literature română că iertarea e un talent nefolosit de marea majoritate a îndrăgostiților. Așa că luă un lacăt baban și închise. Se pierdu apoi în mirosul de cozonaci ai cartierului.