10 iulie 2020

La țară 2, poveste de dragoste.


Fâlfâie seceta prin Bărăgan. Trece de Videle, apoi de Uiești, de Vadu Lat, de Clejani, de cutare, cutare și se scurge probabil în Dunăre. Neajlovul nu face față. Peștii s-au cărat, pescarii sunt la cules de corcodușe, micile ambarcațiuni sunt plecate cu Covizii la spital și uite așa este o liniște mormântală. Poate o cioară să mai zică ceva, un graur. Numai la Fabrica de Peleți este agitație mare.

Maria încarcă stivuitorul. Nu e al ei, dar Marin, iubitul ei, bea cu băieții în spate. Marin a învățat-o cum să ridice, cum să descarce, cum să ceva la mașina asta și din cauza asta ține la el foarte mult. Îl lasă să bea, nu-l întreabă dacă și când vine acasă. Maria duce peleții la camion. Este comanda pentru București. Peleții sunt niște chestii din paie. Din paie presată. Ca niște cărămizi. Nu știe nimeni din fabrică la ce sunt buni, dar ei sunt angajați aici pe trei schimburi. Așa de mare e cererea. Din peleți se fac dinți, fuste, ard pe foc, pălării, mașini de cusut probabil, ață, ciocane și faianță pentru bucătărie. Camionul care încarcă duce toată marfa la un cabinet dentar. Maria a terminat și se schimbă. Își pune fusta verde din veston militar și-i face semn lui Marin că adică știe el ce și că-l așteaptă. Face ciorbița aia care-i place lui. De cocoș.

Marin se uită după ea. Când e sigur că e dusă, se ridică și se duce la Magazinul sătesc. Acolo vâzătoare e Veronica. Veronica e blondă, are ceva. Un tip cumpără marmeladă. Vrea la pahar. E o neînțelegere și Marin își dă seama. Îi dă un pumn individului și aruncă marmelada cât colo. O strânge pe Veronica în brațe. Zice: te iubesc! Se tăvălesc printre navetele de bere. Zice și ea: și eu te iubesc! Se descoase un sac de zahăr. Sunt dulci amândoi și-și fac planuri: să fugim din satul ăsta de căcat. Știu pe cineva în Dr Taberei, ne ajută, are un butic de bloc în care vinde de toate și am putea face bani că nu-i depunem. Cumpărăm acțiuni, ca-n filmele americane. Ție îți cumpăr o rochie ca a lui Julia Roberts. Verde. Importăm apoi peleți și desfacem o filială la Târgoviște. Înțelegi, iubita mea? Da. Uite, a venit ăla cu marmelada înapoi. Marin se ridică din brațele iubitei, luă un topor și-i sparse țeasta individului. Apoi fugi.

Maria alerga după cocoș. A naibii pasăre știa ea ceva. Îl văzură venind pe Marin. Fugea de mama focului. Intră în tindă și se ascunse în cuptorul plin cu peleți. Cocoșul se opri și-i spuse Mariei: fă, acum e momentul! Maria închise ușa cuptorului, aprinse un chibrit și dădu foc peleților. Focul mistui tot.


Maria ajunse cu cocoșul la Los Angeles. Munceau amândoi într-un cabaret pentru lighioane. Toate cu bani. Mulți bani. Într-o seară veni și Veronica. Era îmbrăcată exact ca Julia Roberts, în verde. Maria îi luă comanda și-o-ntrebă ce mai face. Fac bine, am dat casting și-am luat. E un film făcut de Scorsese despre o fabrică de peleți din Bărăgan. În film, eu dau foc la cuptor, nu tu.

D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: