09 iulie 2020

HOROSCOP iulie 2020


Foto, wkp

LEU – O cămașă plutește prin aer spre miază zi. Semn de deșteptare. Este o cămașă dungată, pătrată, cu mâneci bufante, cu cravată, pe scurt este cămașa birunței, a viitorului belșug, al înțelepciunii târzii dar inutile, este deci cămașa penelistă care zboară odată cu relaxarea economiei românești. Nativii sunt în Casa a Patra a lui Jupiter și ai, n-ai treabă, urmăresc cămașa. În urma ei nu duduie nicio economie, ci doar un puternic spălat pe mâini după număratul banilor. Care bani? Păi, ăia din relansarea economiei. Niște neînțelegeri în partid din cauza nasturilor. Miliardarii zic că nu, alții că da, dar vine toamna curând și 27 septembrie. Femeile Leu atenție mare. Bărbații Leu la fel. Cămașa-i o minciună. Primiți un bilet.

BALANȚĂ – Numai cu drojdie de bere, altfel nu merge. Crește, crește și puneți sare după gust până Pluto se aliniază conform Planului de Relansare a Economiei Românești. Cozonacul crescut astfel este Cozonacul Suprem al românilor. Se gustă o felie. N-are importanță dacă e bună, toată lumea va zice că da. Nativii încarcă cozonacii ca semn de bunăvoință pentru UE. Nu e nevoie, este un horoscop mai criptat. O umbrelă uriașă încearcă să ascundă prostia din România. Se va întâmpla spre finalul acestei săptămâni. Chiar și luna viitoare. Premii în bani și în prima seară de copt cozonac apare o gagică brunetă mișto. O chiamă Marcela.

PEȘTI – Ni s-a spus să facem Horoscopul mai pe înțelesul cititorilor noștri. Bun. Nativii, ce vor face nativii acestei zodii? Dar ceilalți ai altor zodii? Nu știm. Se sparge o țeavă de gaze, se ciondănesc ciorile, se agravează ceva, ce-i de făcut?

SCORPION – O goeletă albastră vine spre noi. Este încârcată cu halva albastră. Niște gagici albastre trag pânzele de aceeași culoare. E foarte frumos. Un căpitan albastru, cu un copil albastru de mână apare pe punte și zice: Albastru!! Femeile se bucură. Goeleta se bucură. Copilul la fel și brusc totul se transformă în galben. O nebunie.

TAUR – La coadă la unt. Nu mai e cazul, dar ziceam așa. A cincea la rând Ileana Cosânzeana cu o pâine feliată în coș. Făt Frumos e mai în spate cu un topor de unt după el. Ca să ungă feliile Ilenei. Dar untul se termină repede, n-a fost decât un kil, pentru că repornirea economiei românești atâta poate, așadar începe bătaia. Cei doi îndrăgostiți fug sub auspiciile lui Marte, de data asta retrograd. Marte le spune: mă fut în untul vostru. Tinerii nu-nțeleg. Saturn zice și el: mă fut în untul vostru. Așa că tinerii merg în Parlamentul României. Acolo era untul. Tocmai vota.

CĂCIULĂ – Nativele primesc câte un buchet de flori. Multe roșii. Multe galbene. Albe. Albastre, verzi. Pluto obez. Marte sare coarda. Jupiter on-line. E semnul dragostei. Față de noi.

Agenția Călimara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: