Că cocoșul Galic n-a fost întotdeauna Galic este adevărat. Și lucrurile au stat cam așa: într-un sat de pe Dunăre, de lângă Giurgiu, sat în care Burebista experimenta fără succes interzicerea cultivării viței de vie, deci în satul ăsta s-a sculat într-o dimineață Cocoșul Dac Matache și a vrut să bea o damigeană de vin. A zis: Cucuriguuuuu!!! Găinile n-au avut de unde să-i dea că securitatea păzea butucii de vie și neam struguri. Cocoșul Dac s-a supărat și a luat-o, ca tot dacul serios spre Trieste.
În Italia a băut la vin de era să-i crape creasta. Nu era bine. Și ce era mai grav, era că toate puicuțele din peninsluă făceau la ouă de se împânzise lumea cu ele, că ajunsese să se întrebe: ce a fost mai întâi?, oul să io. Și-a cumpărat o casă în Florența și a pus de-o vie la poalele unui deal. Pe deal nu era numai vie, ci și terenuri de sport. Unde într-o zi, pe un teren, a venit o echipă de rugby din Galia, țara vecină. Și lu Cocoșul Dac i-a plăcut. Așa că a plecat cu francezii.
S-a stabilit la Givry unde, de bine ce juca, localnicii i-au făcut o statuie din oțel și l-au numit Mataș. A fost propus emblemă națională a Franței moderne. Și așa din oțel cum era, Cocoșul Dac devenit pentru totdeauna Galic a zis: Cucuriguuuuuuu!!!!
D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: