Iubirile generalului Manole

La căpătâiul patului avea o veioză galbenă. Atât de galbenă că părea un cadou din partea guvernului japonez. Sună telefonul. Boleroul lui Ravel. Generalul aprinse veioza, luă telefonul și rămase perplex. Era Anna. Îi pieri glasul, tremura din bărbie, cămașa i se făcuse purpurie de emoție. Anna era o iubită de-a lui din secolul XVI. Da, din secolul XVI. Generalul era deja la vârsta când înțelegea că fiecare are zilele lui poaste. Dar asta ce era? Telefonul ăsta ce căuta după 600 de ani? Sau poate era de bine, naiba știe, fericirea nu vine neapărat de la sănătate sau dragoste. Poate Anna îl anunța că au un copil, că așa o lăsase și plecase la război.

Armata generalului asedia Veneția de 100 de zile. Secolul XVI începuse cu o sumedenie de războaie iar armata de mercenari a generalului Manole Ben Manole era peste tot. Armata era formată din mercenari din câmpia Dunării, din Moldova și Gurile Dunării unde se știe, oamenii erau aprigi, răi, îndârjiți și degrabă vărsători de sânge. Acum nu că Veneția era cine știe ce cetate de necucerit, dar nu se putea intra în oraș nicicum din cauza mirosului pestilențial. Venețienii își vărsau lăturile direct în canale, și cine îndrăznea să facă cinci pași spre interiorul urbei murea asfixiat.

La Roma, unde generalul făcu popas cu armata sa, chiar în oraș, în hotelul în care se instalase, generalul auzi în prima noapte sunete de cimbal. Mare-i fu uimirea când își auzi propria melodie. Batu la ușă. Îi deschise o fată frumoasă, brunetă, Anna. De unde știi melodia asta? De niciunde, îi răspunse fata cu o voce cristalină, de neclintit. O știu pur și simplu. Mi-ai umblat prin hârtii? Nu. Și de atunci, cel puțin cât durase tabăra din Roma, cei doi rămaseră împreună.

Se plimbau prin oraș, beau câte o cafea la terase. Roma anilor 1500 era amețitoare. Iar Anna îl sărută într-o seară pe ureche. Știi să citești un sărut? Da, zise generalul deși habar n-avea. El nu se săruta cu nimeni. Nici în tabără, nici la antrenamente. Nici la război. Făcură dragoste. Ea îi promise că va veni după el. El îi promise că se va întoarce. Nu s-au mai întâlnit.

Și acum acest telefon. Deși un bărbat cărunt cu pumnal la brâu, pe general îl trecu o lacrimă. Florica Ben Florica, nevasta lui, îl întrebă: E ceva grav, Manole? Nu, dragă, nu, tocmai m-au anunțat că-mi închid telefonul că nu l-am plătit.

Denis