Generalul Manole Ben Manole citea o carte cu multe nopți, O mie și una de nopți și se gândea că dacă nu cumva este nevoie și în Constituția României de un capitol ca ăsta cu nopțile, pentru că poporul român atunci aduce copiii cu barza, atunci citește, atunci fură, atunci plânge, se bucură, bate din palme, cântă pas cu pas, ia meditații la fizică și-și spune speranțele în cum o ajunge copilul mare, dac-o ajunge. Cea mai simplă metodă ca să afle ce-i cu nopțile și Constituția era să-l cheme la el pe adjunctul său, Costache Ben Costache.
Costache se costumă în Șeherazada. Numai barba nu avu timp să și-o dea jos, da-n rest avea dantele, volane, brocarturi, mătăsuri, pălării, măști din venin de ienupăr, unghii lăcuite cu rugină nouă și toate alea. Iar în picioare avea niște conduri de aur cu care intră la general în iatac. Scoase evantaiul, își țuguie buzele date cu lanolină de iepure, își mângâie sprâncenele de brad și începu prima poveste din ciclul celor o mie.
Se făcea că o fată frumoasă la chip, dar destul de vânjoasă în talie (generalul tresări) se uita în oglindă și întreba: Oglindă, oglinjoară, când vine Costache la mine. (generalul tresări). Oglinda îi răspunse: Când pleacă boul ăla bătrân la unitate să apere Constituția aia cu care-și pierde timpul!! (generalul tresări voios, boul era el, pentru că în familia lor numai el păzea Constituția României mai dihai ca ochii din cap). Mult nu mai era până pleca animalul, așa că Florica își despleti părul, își scoase furoul portocaliu, ciorapii de lână transparentă, condurii de aluminiu și luă din bibliotecă singurul volum. Cu el se întinse pe pat să-și aștepte amantul. (generalul era deja nervos. Știa volumul din dormitorul lor, era un căcat de manual de fizică pe care-l citea el noaptea ca să afle de ce între două puncte este o distanță de multe ori variabilă). Și citea ea ce citea, de Florica vorbim, prietene, până când la ușă se auzi zgomot de sabie. Era gagiul ei, o frumusețe de bărbat, cu pinteni, cal alb, coif, trofee de vânătoare legate de brăcinari, femei goale în trăsură, vânat pe crupa calului și toate alea de-o masculinitate ieșită din comun. Florica își piedrdu atunci cunoștința și se abandonă flăcăului, care printre altele, avea și-o manta albă. (generalul nu mai suportă. Își dădu seama că nopțile astea nu-s bune de Constituție, scoase pistolul și-l împușcă pe Costache, acesta căzând sub patul generalului).
Scos din minți, generalul deschise mobilul și formă numărul Floricăi. Suna. O voce îi spuse: Dacă doriți la serviciul clienți, apăsați unu. Dacă doriți la serviciu depanare, apăsați doi. Dacă doriți să achitați factura, apăsați trei. Și așa mai departe.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: