Salvati-mi prietenul!

Anunt pe viata si pe moarte. Ajutati-ma, va rog, voi cei care puteti dona sînge din grupa A2 sau 0. Din Suedia nu pot dona, nici chiar daca as avea grupa compatibila sau kilogramele minime necesare. Ajutati-ma sau, mai bine zis, ajutati un prieten drag din Focsani, aflat în stare grava la spitalul Floreasca din Bucuresti. Donati sînge, va rog, pentru Nicusor Panaitescu, fie la Focsani, fie la Bucuresti. Spuneti ca e pentru el. Ca de la prieten la prieten. Va multumesc.

Din parc

In parc, asteptind sa se elibereze unul dintre cele 2 (doua) leagane. Acestea sint ocupate de 2 frati, paziti de cineva care seamana cu o bunica. Fratele cel mare e in leaganul pentru copii mari, cel mic e in leaganul cu protectie pentru copii mici – desi ii atirna si lui picioarele si risca sa atinga pamintul cu talpile. Fratele cel mare coboara din leagan si-o lasa pe fata mea sa se dea si ea. Se prezinta bunica :
- Da’ de ce te-ai dat jos ? Hai ca eu tre’ sa merg la banca, am lasat telefonul acolo si poate ma suna cineva Fa-i vint si lui Robert, da’ nu tare !
- Da’ de ce ?
- Pentru ca ameteste si uite ca se loveste la picioare.
- Robert, ridica picioarele asa ! rezolva fratele cel mare problema.
- Si da-te-n spate ca te loveste leaganul. Nu asa, asa ! il trage bunica in spate pe baiatul care impingea ambele leagane. Si nu mai da tare !
Noroc ca mi s-a plictisit copilul de atita dat in leagan in mod abuziv si spre deranjul stapinei leaganelor din parc.

De la Focsani

Sint de 2 saptamini in Romania  si am trecut deja prin coduri galbene de canicula (si-o sa fie si mai si), ore de mers cu trenul (clasa intii, aerul conditionat tot nu merge), o crima cu substrat religios (preot injunghiat in biserica), alegeri cu final asteptat (si dezertarea unora din partidul invins in rindurile cistigatorilor, ca doar tot ai nostri sint la putere, ca-i votam sau nu), o intilnire de 10 ani de la…
Inca nu m-am prezentat la apelul capcaunului sef, ca tre’ sa-mi fac coraj si sa rezolv mai intii anumite probleme personale, asa ca alerg prin oras, atunci cind imi permite indicele confortului termic.  Vizitez zilnic noul loc de joaca din parcul de la casa de cultura – dupa care am tinjit atita in anii trecuti. Parcul asta e singurul loc ingrijit cu adevarat din orasul asta. Ma refer la spatiile verzi, la alei si la toaleta (cu program si tarif pentru persoanele mai mari de 7 ani ! ! dar am avut « surpriza » sa fie inchisa si in timpul programului). Nu stiu ce sa le urez chioscurilor cu marmura si termopane… sa-si gaseasca investitori ? ! Dar dalelor din Piata Unirii care au si inceput sa dea pe dinafara, dupa numai citeva luni de calcat in picioare… niste constructori mai priceputi si mai cinstiti ? !
Ma bucur de multe spatii verzi, trecatori volubili, culori vii. Nu-mi plac masinile si iarba care au invadat trotuarele, aceleasi spatii verzi, dar neingrijite, mizeria din spatele blocurilor si spatiile inguste. Palatul Copiilor e o ruina urit mirositoare. Oare de ce o fi fost reales primarul cu un numar atit de mare de voturi ? Ca sa nulase si altora sansa de a se imbogati ?
Ma gindesc la cite lucruri frumoase s-ar putea face daca focsanenii ar arata putin spirit civic si ar iesi la facut curatenie in jurul blocului, macar o data pe an. Daca reusesc sa scape de niste credinte adinc infipte de democratie in creierii cetatenilor  (pe un sanatos fond arhaic, bine inteles) : « Primaria tre’ sa faca curat, ca d’aia platesc taxe » (preferata mea), « De ce sa fac, ca se murdareste la loc » si « Da’ ce, io-s mai prost ? ! Ala nu iese la munca voluntara, sa matur io pentru el !? » (cea mai raspindita).
In rest, ma aflu in aceeasi saraca tara bogata, plina de contraste – vile si case care nu mai incap si orase si sate la moda, masini claie peste gramada ; zeci de cabinete de notari, avocati, stomatologi plus frizerii si magazine la parterul blocului ; oameni care se pling de salarii de mizerie si de saracire accelerata ; oras care arata jalnic in afara centrului, cu o arhitectura haotica, blocuri cirpite si tone de betoane pe centimetrul patrat ; iarasi spatiile verzi, uneori in exces, ca nu se ocupa nimeni de ele. De la o vreme se descompun vesel gunoaiele sub soare si emana un suav miros de hoit… Se asorteaza cu lehamitea si resemnarea romanilor care continua sa se descurce fiecare pe felia lui, sa nu gindeasca pe termen mediu si lung – ca, oricum, n-o sa iasa – si sa nu se uneasca pentru a face– ca, bineinteles, o sa vrea unul sa fie sef si o sa traga spuza pe turta lui si ca, in genere, orice miscare in pofida inertiei e inutila.

Cum am iesit din Europa si cum am ramas in ea

Acum cred ca toata lumea stie ca Europa e tanti aceea pe la vreo ... si ceva de ani, dar cu liftinguri discrete si anuale, cu zimbet Colgate anti-tartru portelan de Bohemia si citeva coaste lipsa. Aceeasi care ofera mere rezistente cu lunile (verificat personal) intr-o stare perfecta de conservare (eurizare). Noi ne cunostem de ceva timp, de cind ii tot prezint omagiile pe la ghiseele diverselor administratii ale statului francez. Ei bine, ce ne-am zis noi, hai sa ne luam masina mica si s-o umplem cu mincare, cit sa despicam Europa pe din doua, pe directia Paris-Focsani. Mincare, cadouri, haine de schimb, vin frantuzesc si cam atit, ca doar nu eram sa aducem tigari in tara tigarilor ieftine! Prima oprire s-a intimplat in Germania, la Regensburg, orasul Papei actual, pe malul Dunarii. Puteam sa ajungem pina in Praga, ca autostrada ne ducea singura, dar am zis sa vad si eu cum e cu spiritul nemtesc, si am vazut. Noroc ca ne cintau Parazitii. Dupa mirosul de cocina de la intrarea in tara (cirnatii aia ai lor se fac si ei din ceva), bariera la intrarea in buda din benzinaria de pe autostrada (tre' sa platesti umilinta de a nu sti cum se trage apa), 'nshpe mii de pubele pentru orice, numai resturi menajere nu, si miliardele de campuri militare americane, ajungem deci, pe inserate, la Dunare. Era chiar de Halloween, se vedea dupa tinerii care mergeau in grupuri organizate catre barurile unde se dadeau petreceri in acest sens. Ne-am apropiat de apa, doar nu puteam rata ocazia de a vedea un mic avans din Romania, si am zis ca ne intoarcem pentru poze a doua zi dimineata, cind am avut parte de o mare surpriza. Era foarte frig, dadea iarna peste Europa, un preambul dragalas, cit sa ne dea planurile peste cap si sa ne curga nasurile pe linga toate monumentele pe care le-am intersectat. In afara de asta am sesizat ca eram cam singurii vorbitori pe strada, daca nu-i bagam in seama pe cei citiva batrinei care mergeau constiinciosi la catedrala ale carei clopote isi faceau totusi treaba. Desi era ora 9 (noua) dimineata, nu era nimic deschis, nici o posibilitate deci de a cumpara vreun exemplar din vestita piine germana, fie si de ieri, sau o aspirina, abia spre ora 10 se deschidea alene cite un bar. Ne-am dat seama pina la urma ca, aflindu-ne pe data de 1 Noiembrie, sarbatoare religioasa, ultracatolicii germani fac penitenta si nu muncesc, poate cel mult merg in sufragerie si mai dau un lustru la masina din dotare. Ne luam la revedere de la sexi-barul din coltul strazii care dadea spre podul peste Dunare si de la Dunare, evident, si mergem mai departe, spre Cehia. Era la o aruncatura de bat, citeva sute de kilometri, o nimica toata pe drumurile lor. Facem coada la granita o ora, cit sa prezentam pasapoartele (ca sa nu revin si sa va plictisesc cu acest detaliu, spun aici o data pentru totdeauna ca pasaportul romanesc a fost, peste tot, cercetat cu multa grija si adunatura de masini in spatele nostru) si gata, am parasit tarimul euroiului, de-acu' trebuia sa ne gasim alte repere monetare si mai ales alta limba de comunicare, caci din Cehia mai incolo e bine sa stii oleaca de germana macar. Frumoasa e Cehia, pacat ca era frig si mai si ningea peste noapte, iar Praga era plina de turisti. Am dormit, atit in Cehia, cit si in Ungaria, in pensiuni (traiasca internetul), ceea ce va sfatuiesc si pe voi, pentru cca 40 de euro gasiti camere de doua persoane cu mic dejun inclus, oamenii sint primitori, amabili si bine-crescuti, chiar daca pe alocuri mai aratam si cu degetele... Din Cehia am trecut in Slovacia, tara mica si trista, care traieste din vinzarile de viniete la intrarea pe teritoriul ei. Dupa circa o ora eram deja in Ungaria, nu fara emotii, cunoscind din folclor iubirea neconditionata pe care ne-o aratam frateste si reciproc, ca tari vecine si pretene ce ne aflam. Iarasi vinieta, pentru ca altfel nu se poate, camerele video pun ochiul pe tine unde te-astepti mai putin. Cautam sa dormim, pentru ca cele 4 ore de stat pe autostrada din Cehia, in urma unui accident, ne-au facut sa ratam promenada in Bratislava si sa ajungem pe-ntunecate in Budapesta, pe care am traversat-o deci in galop. Printr-o minune gasim chiar pensiunea pe care o cautam, intr-un sat linga capitala, si chiar un gulas bun, desi cam scump. In fine, ne descurcam cum putem cu restul care ne ramasese dupa ce-am cumparat vinieta, apoi a doua zi dimineata luam trenul si mergem la oras. Nu o sa fac un tabel Excel cu preturi comparative, ideea e ca preturile scad cu cit ne apropiem de estul Europei (mincare, tigari, benzina), deci inca e bine pentru noi… Budapesta e frumoasa, nu am vizitat muzee, cu atit mai putin cele de istorie, dorind sa pastrez aceeasi stare zen ca la trecerea granitei. Numai ca daca vreti sa vizitati si mai ales sa cumparati, nu mergeti in week-end ! Simbata dupa ora 13 erau deschise doar citeva alimentare, florarii si pietele de cartier. Metroul e, practic, gratis, atit la Praga, cit si la Budapesta, asta daca nu va supara spiritul civic universal. Exista aparate de compostat ca in troleibuzele noastre noi, indicatiile de cum se cumpara tichetul pe zone sint complicate si pe alocuri in limbi care nu sint de circulatie universala. Dupa lungi plimbari creatoare de stalagmite care, uite, parca sint vii, ne incalzeam in circiumi cu o masa copioasa, ca se maninca gras si bine, cam ca pe la noi. Trebuia sa capatam forte ca sa iesim din Europa si sa dam piept, sasiu, roti, amortizoare cu Romania. Ca greul aici incepea, dupa ce treceam de vama Nadlac. Pe care am trecut-o cam intr-un sfert de ora, cu control cu tot, 15 minute scurte, avind in vedere ca reteaua Vodafone a trecut si ea oleaca granita si am putut palavragi la telefon cit am stat la coada. Dupa care a inceput aventura. Mai intii, pentru ca grija s-a transformat in reflex conditionat, am oprit la prima benzinarie sa cumparam rovinieta (si da, am cumparat si tichete de metrou... din cind in cind). Benzina am gasit, rovinieta nu si nu si nu si nu, pina am ajuns la Bucuresti si retur, adica tocmai cind era sa dam iarasi buzna peste fratii nostri de imperiu, chiar inainte de fosta granita (de-acum) Nadlac. Acum, nu stiu daca vinietele astea servesc la ceva, pe noi nu ne-a intrebat nimeni nicioadata nimic, e drept ca le-am avut pe toate, mai putin rovinieta noastra, n-am vazut nici un politist lungindu-si gitul peste parbriz sau cerind chitante ca sa verifice validitatea vinietei in chestiune. Am ajuns la Sinaia dupa 9 ore si jumatate, cu pauze de intrebat de rovinieta si de toaleta la citeva benzinarii, fara sa mincam, cu stat la toate semafoarele de la Cuca Macaii si Ofilitii din deal si vale dintre Deva si Brasov, caci soseaua era in lucru. Dupa vreo doua sute de kilometri, minune!, masina noastra a inceput sa prinda glas, noi ne resemnasem sa o stim muta pe vecie, insa drumurile inca neeuropene au facut-o sa biriie, pacane, troncane. Da’ eram acasa in Romania!!! Dupa doua luni jumate, s-a pus problema sa iesim, dar sa raminem totusi in Europa. Am zis sa schimbam traseul, si bine am facut, alegind defileul Jiului pentru a urca spre Deva. Vi-l recomand cu incredere, cu toate ca la iesirea din Rimnicu Vilcea am zbircit-o si am dat-o cotita, cam vreo 20 de kilometri, ocazie cu care am putut traversa vestitele sate gen matul porcului. Pe alocuri soseaua e cum o stim, deci asteptati-va si la surprize placute. In plus aveti extraordinara placere de a traversa Aninoasa, Petrosani, Calan cu tone de tristete si noroi pe cap de taximetrist. La Nadlagy (sau cum ii spune, ca Nadlac nu mai era) coada a fost mai mare de data asta, si am avut si onoarea sa deschidem portbagajul, pentru ca masinuta noastra comerciala parea suspecta de trafic, cu portbagajul ei supradimensionat. Pina aici ne-a fost, mai ales cirnatilor si muraturilor, dar si tigarilor supranumerar (e voie doar cu un cartus de persoana, pentru al doilea se platesc taxe). Dar nu, am iesit nepipaiti, si domnului care ne-ntreba disperat pe partea cealalta (Tigarete?? Tigarete??) i-am raspuns senin ca nu. Am schimbat in continuare traseul, dind Cehia pe Austria. Prima oprire – la Budapesta, unde soferul a clacat si am dormit intr-un hotel de pe M0 – Gastland - de 3 stele, scump, cu mincare proasta si cu internetul wireless si mai scump (3 euro=30 de minute)!!!! A doua zi am reluat autostrada de unde o lasasem (atentie, M1 nu e totuna cu 1!! O sa vedeti in Ungaria de ce...) si-am ajuns la granita cu Austria. Cozile sint, probabil ca ati remarcat si voi, mai mari la sectiunea UE, de cind romanii au liber la Europa. In Austria a trebuit sa cumparam vinieta si ne-am oprit in acest sens la prima benzinarie care era inundata de romani, imposibil, din toate punctele de vedere, sa mergi la toaleta. E clar ca afara nu se mai simtea mirosul de benzina, ci o adiere fina de salam. Restul e istorie, 1500 de km intr-o singura zi, adica de la 8 dimineata pina la 3 noaptea sau dimineata a zilei urmatoare, sa traiasca dom’ sofer, ca ne-a dus si ne-a intors, si nu ne-a lasat pe jos. Intre timp am avut parte de ambuteiaj undeva prin Germania (cine zicea ca autostrazile lui Hitler dureaza vesnic?), unde am mers cot la talpa cu un camion al SC STELA Focsani (doamna Stela, sa stiti ca domnul sofer a condus regulamentar, pe cit l-a lasat camionul din fata, si daca s-a plins ca era una ciudata intr-o masina frantuzeasca ce se holba la el, aia eram eu, si nu ma uitam ca la masini straine, ci ca la una de-acasa), 3 ore de somn prin parcari, 150 de km la ora (ca la ei se poate), si bine ati venit pe autostrazile usturatoare la buzunar din Franta! Cu viniete, motorina si peage, sa tot fie vreo 200 de euro intre Paris si Bucuresti. Si inca 200 viceversa. Parca e mai ieftin BlueAir (sa-mi dea 50 de mii ca le-am facut reclama!).