ULTIMA SEARĂ A FESTIVALULUI DE LA SIGHIȘOARA

Sighișoara, foto, este aceeași de când o știm. Păi, de când o știm? Păi, prin anii 80 m-am dus cu Coca Bloos la Tg Mureș pentru o piesă de-a mea. După prima vodcă Coca a zis: Mâine mergem la Sighișoara, ai mai fost? Un oraș medieval bine conservat, că comuniștii n-au intervenit neam la transformarea cetății în ’’omul nou’’. Cânta acolo prietenul meu Mirea Cătălin, actor la Pitești care avea o trupă de medievale, în piața mare adică. Coca mi-a luat niște dinți Dracula. Eu nu mai știu. Am bătut cetatea la pas. Mi-a plăcut. Acum e la fel, cei de după 89 n-au găsit cu cale s-o transforme prin ‘’noi înșine’’ cum ar veni. Ne-am întors în Tg Mureș, Coca s-a dus la teatru iar eu am gustat din bunătățile dnei Bânzaru, la care stăteam, mama actorului Radu Bânzaru, adică pastramă, must, ciolan cu fasole, ciorbă de burtă, a fost un regal.

Așa că în prima seară a festivalului de blues ediția 16, 2022, a cântat la deschidere Lurrie Bell, bluesman american din Chicago, foto. Bell ne-a făcut o demonstrație de felul în care nu se mai cântă blues: Solouri lungi la chitară, modeste de altfel, și cu două trei vorbe, versuri adică din care nu se-nțelgeea mai nimic. Lăsăm că primele lui melodii de pe scena festivalului au fost solo chitară, solouri care ne-a făcut să regretăm că nu suntem la Crossroadul lui Eric Clepton, la vreun concert al lui Satriani sau Aldi Meola. În ciuda succesului din 2014 mi se pare, de la Blues Music Awards, pentru melodia Blues in my Soul, și a unor discuri de succes de prin anii 90: Mercurial Son, 700 Blues, Blues Hard Baby, Bell, că despre el vorbeam, este un solist expirat.

Am coborât pe jos din piața cetății. Se făcuse dimineață, margaretele albe la geam, terasele deschise, turiști iu okei, gud, guuuud, in ze morning, ia, piatră pe jos și la prima terasă l-am zărit pe marele absent al festivalului, domnul Trandafir, foto. El ne-a cântat un blues cu câteva acorduri de acordeon, ținând să ne zică: Bluesul fără text e un căcat, io cânt mai bine ca Bell și am ascultat o melodie babană în care era vorba de tinerețile lui, de o gagică cu țâțele mari care-i făcea zacuscă și că în timp ce-i făcea zacuscă o căprioară trecea prin grădina lor și el îi spune gagicii cu țâțele mari te iubesc și răsărea soarele sau apunea după cum era cazul. Mișto. La Bell n-am auzit niciun vers și ne-a părut rău de domnul Trandafir căruia i-am făcut cadou o hârtie de 50 de lei. Normal.