EXIL, premieră la TNB

Lăudabil efortul TNB de a promova regizori și dramaturgi din diaspora. A fost mai de dată recentă Jebeleanu, vezi Pescărușul, iar acum este vorba de Badea. Alexandra Badea. Paranteză: Numeroși dramaturgi și regizori prieteni aflați în sală ne-au spus că vor emigra și dânșii ca să poată debuta la TNB. Pomenim câțiva: M.N., B, B., L,O., V.,G, E.E, și J.J, cu inițiale evident ca să nu se creadă că facem vreun demers. Unul din ei, celebru fără-ndoială, cu părul albastru vâlvoi și pantofi verzi ne-a spus și cu ce piesă vrea să debuteze: Pantalonii lui Toma Alimoș. O piesă posomorâtă și vicleană. Dar să revenim. Alexandra Badea, emigrată în Franța de 20 de ani, având acum doar 40, ne propune EXIL. La un post media din România dânsa a declarat: Nu cred că talentul se moștenește, că te naști cu el, cred că se dobândește muncind din greu o viață întreagă. Aflată în toiul acestei munci, Alexandra Badea își face mâna de scriitor și dramaturg pe migranții algerieni de la marginile orașului Lyon. Așa constată că acești nefericiți o duc greu, mizerabil, că le e dor de casă. Își dă seama că și dânsa se află în aceeași situație, sufletește binențeles, și scrie mai întâi Pulverizare, o radiografie a societății franceze publicată la editura L’Arche Editeur iar apoi EXIL pe care-l propune TNB. EXIL reconstituie, într-o cronologie non liniară, imaginea unei familii alcătuite din trei generații, rememorând experiențele care i-au marcat existența: comunismul, post comunismul și exilul. Dânsa declară: ‘’Am scris acest text pentru că cred că este important ca tinerii de azi să înțeleagă povestea părinților lor, a bunicilor lor, istoria țării de unde vin, traumele colective și individuale. Să înțeleagă cauzele plecării lor din România.

Textul EXIL este inspirat din mai multe povești pe care mi le-au spus românii plecați de mult din țară sau de copiii lor născuți în Franța’’. Adăugăm: Este vorba, desigur, și de exilul nostru interior, generat de neputința noastră de a fi liberi. De unde rezultă că exilul e dureros nu numai pentru cei plecați, deveniți diaspora, ci și pentru cei rămași pe coclaurile mioritice. Piesa începe cu Ada Galeș, Ema, care mânuiește un aparat de filmat prin sală în dialog pe temă cu câțiva spectatori. Imagini care sunt redate pe un ecran uriaș aflat pe scenă. Aparat de filmat devenit esențial în desfășurarea piesei întrucât ne dezvăluie în prim plan personajele, jocul actorilor, emoțiile pe care nu le transmit, lipsa îngrijorătoare de dicție și confuzia totală a întrepătunderilor planurilor de vârstă, timp, stări. În patul aflat la deschidere se află pe rând când generația tânără, când cea mijlocie, când cea adultă rău. Să fie patul cauza exilului? Dacia 1300 adusă pe scenă? Într-o suită de șabloane din ziarul Scânteia sau de pe media actuală, personajele reușesc, cum am mai spus, să nu ne emoționeze în niciun fel. Asistăm de fapt la o lectură la masă. Pesonajele își spun frumos textul și se duc pe la colțurile lor din imensa scenă.

Când la o masă, când din nou în pat scormonindu-se erotic, când la o terasă sau lift. Da, lift. Cu el sunt introduse în scenă personaje din cele trei generații care-și spun frumos textul, trântesc o valiză, adică sunt nervoși, și se retrag într-un loc stabilit pe scenă. Găselniță regizorală nu rea. Care-i de fapt problema acestei familii întinsă pe trei generații, ce-o frământă de nu mai are liniște, care-i tensiunea care nu ajunge la noi? Păi, exilul. Că aici nu te poți realiza, că omul nou, că copilul meu, că viitorul, că-i mai bine dincolo, la Paris, la Londra, în State. Gânduri și stări care ne-au bântuit pe toți cei aflați în sală. Dar de pe scenă nu conving. Faptul că nu-nțelegi de la început care-i Ema tânără sau în vârstă, până deslușești cine este Agnes 2 sau Marius 1 te confuzești, cuvânt inventat de noi, și te face să te gândești la aragazul de acasă. La factură. Aici, autoarea punctează: ‘’Lucrez de ceva timp pe psihologia transgenerațională, pe mecanismul prin care traumele istorice sau individuale se transmit, și visam la o distribuție care să permită dezvoltarea unor personaje în timp, pentru a le vedea evoluția de la 20 la 50 de ani. Aici, la TNB, am reușit toate astea’’. Nu știm dacă spectatorii au plecat de la EXIL cu intenția de a nu părăsi niciodată această țară. Nu credem că i-a convins ce-au văzut. Vom afla. Actorii își fac cu prisosință și talent datoria. Îi numim: Ada Galeș, Emilian Oprea, Cosmina Olariu, Florin Călbăjos, Crina Semciuc, Emilian Mârnea, Ana Ciontea, Irina Movilă, Diana Dumbravă, Mihai Călin, Alexandru Potocean, Richard Bovnoczki, Liviu Lucaci, Ionuț Toader, Aylin Cadîr și Vitalie Bichir. Regie Alexandra Badea, scenografie Cosmin Florea. Mai la vale, undeva tot pe media, Alexandra Badea declară, parafrazăm: ‘’Paradoxal, dar petrec mai mult timp în România prin proiectele pe care le am decât în Franța’’. Ca să vezi! DENIS DINULESCU