TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu Radu Lupaşcu, 1

1. Aşa cum e adevărat că umorul s-a născut la sat, gunoiul la oraş şi că cine sapă groapa altuia ceva cumva, tot atât de adevărat este şi faptul că bluesul s-a născut în România. Aduceţi-vă aminte de Luigi Ionescu, Dan Spătaru, de uluitoarea melodie Pe Valea Prahovei ale cărei versuri, ritm şi acorduri amintesc şi azi de vremurile de aur ale bluesului românesc. Erau solişti ca Doina Badea, Cumva Melinescu, Margareta Pâslaru şi Gigi Marga care te făceau să suporţi mai uşor comunismul. Vremuri şi muzică irepetabile. De ce oare? Ce s-a schimbat?

Foto Radu Lupaşcu. Muzicienii de la DRACULA BASS.

Sper, irepetabil! Da, dar bluesul adevărat s-a născut după '89. Până atunci, el - Bluesul, a stat pitit în cămară lângă borcanul cu garniţă sau în sertar lângă opera comică a lu' Godoroja. Din primul ou, mai baban, au ieşit Totu Rareş şi George Baicea, amândoi cu chitara în priză, cu pletele în crivăţul de la miazănoapte şi cu tornade de sunete power-blues-rock. Iar din al doilea, în formă de solz de peşte, s-au îngrămădt hipioţi cu vamaioţi, diamante cu acru-stihuri de blues şi Antonia dintr-un singur cuvânt. Cum bine ai sesizat, numele proprii ale "vedetelor" de la noi sunt abreviate pe model american, toţi ştiu că unul e Elvis, altul este Eminem, astfel că la noi, au apărut Cream, Inna, Celia, Corina, Alessia, Lariss, Jo, Nicola, Andra, Lora, Delia, Xonia sau Veorica. Toate cu nume de fete ca uraganele. Te uiţi la televizor cu sonorul închis pentru că tu oricum fredonezi John McLaughlin în gând, fiindcă cu el şi cu Zappa ţi-ai petrecut serile veşnice în comunism. La pickup nu mai ai ac la doză şi la scala cu indicator fluorescent becul s-a ars. Poate să cânte mult şi bine Artanu' Becule stai aprins că cu Balada controlorului Nu intrăm noi topul Billboard. Sau cu Noapte de veghe, primul blues al lui Vlad Gabrielescu şi al nostru Mondial, fie el şi single. Timp e tot mai puţin să ascultăm fie şi Chicago blues, fie şi Delta blues. Noi nu am avut plantaţii, îmi spunea ţaţa Floarea de colţ. Da, dar negrişori avem! De ce nu-i punem la treabă? Din cauza congruenţei fenomenologice şi introspectiv caduce. Un prim răspuns mi-a dat răposatul Andrei Gheorghe, într-un interviu pentru o revistă, pentru o revistă tot ceva cu sunete:
"...publicul trebuie să cunoască şi cealaltă faţă a muzicii la care e mai greu să ajungă...
Cine eşti tu ca să obligi oamenii să asculte ce vrei? Să iubească ce-ţi place ţie? Nu poţi să faci lucrul ăsta. E nedrept. E libertatea de alege. Trebuie să alegi. Alege! Decide! Ai creier, ai minte! Decide tu! Eu nu suport să vină cineva, păi dă-o dracului mă pentru ce-am făcut revoluţie, să nu mai fie un dobitoc care să-mi spună CE trebuie să auzim. Mie nu-mi plac manelele pentru că, nu-mi plac indivizii care le ascultă. Nu-mi plac manelele pentru că, în general, oamenii care le ascultă, le ascultă Tare! Nu o să interzic niciodată manelele, nu o să-i desconsider şi nu o să-i transform în troglodiţi şi limita pământului. E opţiunea lor. Nu este a mea. Asta este. Sunt posturi care difuzează manele non-stop. Nu mă deranjează. Problema e că sunt pirat, nu că difuzează manele.
Sunt de acord.
Ce să fac să-i împuşc, să-i omor, ăsta-i rasism...
Dar nu cumva, nu mai rămâne loc pentru ceilalţi împătimiţi de alte genuri muzicale? Uite de pildă, la Joe Zawinul s-au vândut puţine bilete...
Nu este adevărat. S-au vândut puţine pentru că nu le place. Şi că nu vor. Bravo! Felicitări. Şi care e problema? Să-i oblig să asculte? Să difuzeze Weather Report. Să dea până cad în cap Joe Zawinul. Mie nu-mi place Weather Report, de exemplu. Nici Joe Zawinul, nici Billy Cobham. Nu-mi place o grămadă de chestii din astea. Dar nu omor pe nimeni pentru asta. Nu fac o cruciadă împotriva celor care ascultă Zawinul. Şi de ce, cel care ascultă Joe Zawinul este deodată mai superior celui care ascultă ... Ce este Joe Zawinul? Este o decantare produsă după foarte mult timp, după foarte multe experimente ... a unor manele. New Orleans de unde a început? Tu vrei să-mi spui că John Lee Hooker nu era un manelist? ...”Moare mama în casă, ta dam ta dam, nu-i nimic pe masă, ta dam ta dam”... ce este blues-ul?!
Bluesul este pâinea săracului, iar la noi ... maneaua este bluesul săracului....
Absolut şi este foarte adevărat. ... E foarte ok.
În ţară situaţia este destul de gravă. Informaţia ajunge greu.
Ce inseamnă alte opţiuni? Cine dracu te obligă să asculţi? Te handicapează pe tine cineva. Ai net. Poţi să-ţi cauţi ce vrea muşchiul tău. Ai internet cafe. Ce mă doare pe mine în pulă că ăla e un bou. Dacă ăla e un bou să moară prost. Nu mă interesează. Să moară. Ce mediul rural. Tu vrei să mă întâlnesc cu doi ţărani care acuma fac jam-sessionuri. E nedrept din partea mea. Ei ascută Vasilica ..." (am extres un mic pasaj din interviul realizat de mine, în Bucureşti, pe 18 martie 2005)
După cum vedeţi, stilul lent spre stat-pe-loc şi învârtit domol în jurul axei, pe care îl denumeau atunci blues sau melodie lentă, baladistă şi pe care îl dansam când Doina Badea cânta Nu vreau să văd pe nimeni trist în astă seară sau când Gigi Marga ne invita în Poiana cu flori poate fi sintetizat în epoca post-comunistă de azi prin acest epitaf: Când Te Muşcă Viermele Bluesului, Îneacă-L în Alcool!

2. E-adevărat că rockul românesc, reprezentat în Statele Unite de Bere Gratis şi Fuego, l-au făcut pe Mick Jagger să exclame cu emoţie: îmi mai pun un stent, pentru că cu trupele astea româneşti nu te joci?

Cine zice că O roată de foc a scăpat onoarea rockului românesc, ăla e! Nu suntem responsabili pentru Fuego, cum nu am fost responsabili pentru Cătălin Crişan. Suntem o audienţă cuminte, docilă şi cumsecade. Nu avem critică, deci nicio opinie. La modul general suntem prostimea radiourilor comerciale. Bucuroşi de un bilet gratis scos la concurs la Bănică sau Brenciu. Dacă mai trăia Cornel Chiriac, mai aveam ceva părinţi care să-i înveţe pe copiii şi nepoţii lor, Van Der Graaf Generator, RUSH şi Gov't Mule. Bine că-l avem pe Generalul Manole Ben Manole. Dar numai dacă vin şi tinerii la vot. Dacă nu, Florica rupe constituţia în fascicole şi înveleşte pere cu mere pentru iarna următoare şi le pune în subsol la Aida Cafe. E mai aproape de Sala Palatului şi de răposatul Blues cafe şi o invităm şi pe Anda Pittiş să depănăm amintiri din vremuri frumoase, când Mamma Rusia ne trimitea emisarii ei în dinţi cu cedeuri şi devedeuri, cu mai sus-menţionaţii autori de hituri occidentale rock, jazz, blues, punk, soul, funk, prog, country, şi alte coloane sonore. Dacă nu ne grăbim, merele şi perele se strică şi iese un borhot de numa', numa' noi doi suntem vinovaţi. Şi Mick Jagger cu pasiunea lui pentru modelling. Fiindcă celelalte stenturi nu sunt căpătate sigur din cauza unor Bijelo Ducme sau Riblja čorba. Sunt de acord cu tine Denis că, Bere Gratis e la fel ca toată muzica românească, de parcă ar fi compus-o infatigabilul Marius Moga. Noi, la artasunetelor.ro avem şi alte propuneri muzicale pentru cititorii noştri şi de aceea vorbind aici cu tine, îmi tot scapă nume nemaiauzite la Radio România, unde dacă contribuim cu toţii, şi săraci şi bogaţi, şi deştepţi şi proşti, şi valizi şi invalizi, şi frumoşi şi urâţi, şi bărbaţi şi femei, şi gay şi travestiţi, şi politicieni cu tot neamul lor amin, ne aşteptăm să auzim şi muzică progresivă şi punk, dar şi pe îmblânzitorul disonanţelor, Tom Waits sau pe leşinul femeilor, Hugh Laurie. Acea scală a valorilor, de care s-a ţinut întotdeauna cont în lumea civilizată, ar trebui să fie auzită, văzută şi discutată pe viu de oameni care se pricep şi pe care i-a interesat toată viaţa lor, adevărată artă a sunetelor. Altfel, orice tânăr cu chitara în mână are tot dreptul să spună că la noi nu a existat nimic înainte de Iliescu şi Patapievici. Lumea începe cu ei şi se apucă să cânte la Green Hours, Hotel California şi Purple Haze. Sau Purple Rain. Şi Deep Purple, cumva. În final, îţi recomand un documentar de excepţie, Requiem for the American Dream din 2015, pe care l-am devorat de curând, în speranţa că voi desluşi enigma cetăţeanului turmentat, Eu cu cine votez (...pe 26 mai)?

Radu Lupaşcu şi Gemenii din NY, 1995.

A consemnat Denis Dinulescu