RomânOAIA

Senzațional! În acest articol vei afla de ce oaia este imaginea care i se potrivește cel mai bine gurii de rai. Ai senzația că cineva își bate joc de tine și că te-ai trezit într-un film prost, deși tu ești o persoană cu inteligență peste medie, neinfluențabilă și rațională? Poate că ești, dar filmul ăsta a început cu mult înainte de nașterea ta și nu dă semne că s-ar termina prea curând.

S-a trezit un ministru să ne spună că oaia ni s-ar potrivi cel mai bine ca simbol național și ne-am apucat de miștouri, sugerând ca nu suntem de acord cu ideea luminăției sale. Păi e cea mai plauzibilă imagine care ne-ar putea reprezenta! Pentru că e aproape de român încă din negurile istoriei. Ne-a ținut de foame, de frig, de urât. A intrat în patrimoniul cultural sub formă de Miorița cea laie și bucălaie, iar acum o renegăm, ne lepădăm de ea, o luăm în bășcălie.

Pentru că noi toți cei creștini ortodocși și mergători la biserică suntem oile din turma Domnului de al cărui ciomag ascultăm de sute de ani și nu ieșim din rang, separați în sub-turme de bărbați cucernici și femei cu batic pe cap. Înainte de a fi spălați pe cap de comunism, am fost educați întru supușenie de Biserica noastră cea ortodoxă și fundamentalistă. Spune-i unui popor timp de câteva secole că e mielul lui Dumnezeu și vezi că se comportă ca o oaie bleagă. Pune-i copilului icoană în clasă și dă-i o învățătoare evlavioasă și-o să-l vezi cum îngroașă rândurile Coaliției pentru Familie.

Pentru că, dacă ciobănașul moldovean se războia ipotetic cu cel ungurean și cu cel vrâncean, urmașii lui nu se luptă nici măcar cu morile de vânt și se lasă conduși de niște mediocri, tot invocând zbiri și vremuri de mult apuse. Nu e de mirare că-și caută cu disperare modele de virtute fără pată și o morală care să-i călăuzească. Și le găsește în sfânta noastră credință și ale ei legi scrise și, mai ales, nescrise. Pe care le reinventează, dând cu copy-paste din cronici medievale. Ai remarcat paradoxul? Cu cât sunt mai dezbrăcate starletele după care li se scurg ochii la tv, cu cât le este mai vulgar limbajul și mai grobian comportamentul, cu atât mai mari sunt pretențiile de moralitate și puritate de la ceilalți. Fundamentalismul ortodox urcă pe noi culmi de civilizație de și progres cu ajutorul oilor care suntem. Spirit de turmă avem de dat la toată planeta. De ce nu l-am cocoța și pe stema țării?

Vederi din București, 2016

Cît se-nvîrte Denis prin Stockholm și vă povestește ce-a vorbit cu regina la fika de five o'clock, mă bag și eu în seamă cu niscai poze și impresii din Bucureștiul din vara asta. De-acum o lună, mai precis. Ca în fiecare an, mi-am făcut și anul ăsta pelerinajul obligatoriu în România, pe traseul București-Focșani și retur. Încă nu mă încumet să mă abat de la el. Poate la anul să prind ceva curaj și să merg la mare și la munte, dacă CFRu' o să fie la fel de simpatic și punctual. 

Deci București. Centrul Vechi. 

Cumințenia pămîntului, stingheră deasupra tiparnițelor de făcut bani.

Un pic mai jos, spre kilometrul 0, expoziția în aer liber a lui Murivale. Un experiment social care s-a lovit la un moment dat de obtuzitatea oamenilor legii.

Murivale în acțiune, făcând cuiva o poză cu Dumnezeu. "Atingerea inefabilului" a numit artistul gestul. Și l-am atins și eu!

M-am plimbat destul de mult prin oraș și am constatat că nu mai recunosc mare lucru. Multe din punctele mele de reper au dispărut și parcă sînt și mai multe mașini care îneacă orice panoramă. Indicațiile stradale și pe clădiri sînt zgîrcite. Cică hai să ne întîlnim la Cocor. Da' nu mai scrie Cocor pe magazin, de unde să știu eu că e tot acolo?? Păi dacă îți spun eu că e!

Înainte de a încheia, aș vrea să-i felicit pe utilizatorii RATB pentru stoicism și resemnare. Deh, fiecare cu soarta lui. Metroul e la fel de prost organizat, cu linia circulară fără sens, cu afișaj incomplet al trenurilor care ajung în stațiile arondate la două direcții de mers și, în general, cu indicațiile minimaliste pour les connaisseurs. În rest, călătorii români sînt la fel de zombie ca și cei din afară, așa că nu m-am simțit prea străină în țara mea natală.

Gata, ne vedem la anul!

Liberi de la Dumnezeu

Franta e o tara laica. Cum nu se poate de mai laica. Urlator de laica. In scoli, de exemplu, se interzice purtarea insemnelor religioase. Bisericile sint cam goale in timpul slujbelor – cu exceptia celor la care sint arondate 10 sate sau in timpul nuntilor si botezurilor. In teorie, un preot are in turma vreo 10 000 de oite. Adica sunt foarte putini preoti fata de cantitatea de biserici si credinciosi pe masura. Noroc cu turistii care mai cumpara un pachetel de tamiie, mai aprind o luminare, mai spun un Tatal Nostru sub icoane (in timp ce schimba rolele de film din aparatul de fotografiat).

Ei bine, in tara asta extrem de laica, marile sarbatori religioase sint declarate zile nelucratoare. Nu mai vorbesc de alte zile de sarbatoare, deci nelucratoare, care nu au la baza un motiv religios. Cetatenii isi stiu calendarul de libere pe de rost si-si calculeaza puntile (tot asa li se spune si aici sau viceversa) cu un an inainte, ca sa nu stea acasa la televizor (unde oricum la televiziunile publice nu se transmite nici o slujba in direct) sau sa mearga la biserica.

De-a lungul istoriei lor de greve si baricade in strada, au reusit sa cistige aceste zile libere si concediul de odihna platit.

Acuma sa vedem cum merge treaba pe la noi. Teoretic biserica e separata de stat (desi subventionata, preotul are statut de functionar, Ministerul Culturii si Cultelor – cel putin pe vremea mea -, partide crestine, Becali cu crucea-n mina, Dumnezeu m-a vrut Presedinte etc). In acelasi timp, Presedintele si Primul ministru participa la ceremonia de ungere a noului Preafericit. Banuiesc ca moartea fostului a fost transmisa in direct (dupa modelul papal), incepind cu internarea in spital, continuind cu operatia, agonia, autopsia... Parca vad reporterii cum se bateau pe locul de linga cruce pentru un live cit mai veridic.

Cu toate acestea, la noi in tara abia daca se respecta Pastele si Craciunul (ca zile nelucratoare, nu vorbesc de traditii, post si alte calvaruri ortodoxe). Cind se intimpla se pice aproape de week-end, n-apuca bine romanu’ sa se gindeasca la posibilitatea de a face o punte mica acolosa, ca au si aparut statisticile despre cit pierde economia romaneasca daca nu se lucreaza 2 zile. Bine, am exagerat. Statisticile apar post festum, dupa reportajele cu micii, gratarele si tonele de gunoi lasate prin pajisti si paduri. Ne trebuie injectata urgent o doza de culpabilitate, de parca romanul e programat genetic pentru munca in schimburi. Tot statistic vorbind, petrecem (aproape) cele mai multe ore la serviciu pe cap de locuitor si alea insuficient de eficient.

Romanul se tiraste la serviciu apatic si fara chef. Numai gindul la sfirsitul programului, week-end sau concediu il mai tine in viata. Viata care se suspenda in timpul celor 8-10-12 ore de munca.

Poate ne trebuie mai multa odihna si mai putina ipocrizie.