Ding visează

Stăm noi ce stăm în mijlocul Stockholmului de vorbă cu Cecilia și Tina Cumva, dar veștile din București sunt alarmante: Mădălina Manole cântă din nou cu grupul Bere Gratis, Elodia va candida la viitoarele locale taman la București, autostrada Pitești Sibiu e gata, Iohannis a semnat confiscarea averilor și acum umblă cu cerșeala prin Bucuești alde Videanu, Berceanu, Duvăz, Năstase, Chiliman și alții, iar cu banii recuperați se măresc salariile preoților, apoi cică se va da o lege prin care să ajungem mai ușor la mare, cumva prin Ploiești, Brașov, Ciulnița și alte știri de o asemena gravitate că ne-am gândit să plecăm de urgență în țară, să mai prindem și noi din tumultul dezinformării specifice locului. Am împachetat niște sandale, două rochii pentru nepoate și pac în avion. Aveți la fereastră? Da, avem. Și ne-a dat în coada avionului unde nu e nicio fereastră. Glume de suedeze blonde.

Facem greșeala și nu ne uităm la știri pe niciun canal. Vedem serialul nostru preferat, House of Cards. Când să întoarcem la știri, ia-le de unde nu-s, că era târziu și am mai mâncat un pepene și ne-am apucat de citit. Io citesc Ding visează de scriitorul chinez Yan Lianke. Până aici nimic neclar. Dar citești și te cutremuri. Un roman monumental, magnific, pe care-l citești cu sufletul la gură. Roman venit dintr-o cultură cu care noi, europenii, nu prea suntem obișnuiți. În satul Ding din regiunea Henin, vine ordinul de la centru să se colecteze sânge. Spitalele au nevoie, comunismul are nevoie, China are nevoie. Se înființează centre de colectare. Se dau niște bani. Cei care colectează halesc toți banii, folosesc aceeași siringă și, în scurt timp, toată regiunea, sat cu sat, se îmbolnăvește de SIDA. Este cumplit. Sunt pagini care-ți scoală părul din cap de indignare, de grozăvenia faptelor. Sângele e transportat cu roabele la niște camioane cisternă, cisternele le duc la Beijing. Spectacolul este cutremurător. Mor milioane de oameni. În anii 90. În toată această tevatură sinistră, singulară în lume, Ding nepotul, și el bolnav de SIDA, se îndrăgostește de LingLing, și ea bolnavă de SIDA. Mai au câteva luni de trăit. Se îndrăgostesc, dar sunt căsătoriți. Divorțează cu greu, pe bani, pe rămășaguri. Se căsătoresc, anunță cu bucurie nedisimulată toți locuitorii din Ding și așa mai departe. Urmează clipe de fericire ale celor doi într-un bordei cu un singur pat, cu un aragaz la care își fierbeau zilnic orezul. Apoi, Ding dă să moară. Face febră. Ca să i-o potolească, LingLing merge în curte, își toarnă pe ea apă rece din fântână și se bagă lângă Ding în pat. Căruia, parcă, după aceste tratament febra-i cedează. LingLing repetă operația cu udatul, vine de câteva ori fleașcă la Ding în pat, până iubitul ei adoarme liniștit. A doua zi, LingLing e găsită lângă pat fără viață. Efortul de-ai salva viața iubitului o costat-o. Ding vrea să moară și el. Își bagă un ditai cuțitul în picior. Din cauza sângerării moare și el. Excepțional. Ne bate gândul că această poveste de dragoste este mai tare decât Romeo și Julieta. Și poate, în timp, va fi. Luați cartea, citiți-o, e obligatoriu. Volumul lui Lianke este mult mai bun decât ce v-am povestiti eu aici. Da, da, așa e.

Apoi, spre dimineață ne-a sunat telefonul. Dormeam. Visam că cei vizați de confiscarea averilor și le-au albit de mult. Îi recunoști după sacii albi cu care umblă în spate. Sunt mulți. Sunt mulți din fotbal, din sport, din politică, de la litoral, de la fier vechi, de la securitate, de la fezabilitate, de la consiliere politică, de la marină, de la generalii cu opt stele, de la fructe, de la țevi, de la cartofi, pălării, fabrici și uzine, că te înrebi de unde ne mai dau ăștia pensiile.

Denis