22 august 2015

Cochilia zburătoare 5

Mihnea era la butoane și Cochilia zbura peste Bicaz, peste Cheile Bicazului. Încet, nu ne grăbeam. Așa a și zis Mihnea: Ne grăbim? Sau: Nu stau io la butoane? Dar și Dan a întrebat: Nu stau și io la butoane. Și acum sunt amândoi și plutim peste Cheile magnifice ale Bicazului, sparte din loc în loc, ca pe Valea Prahovei, de popasuri care vând sâni de plastic, cururi de tablă, penisuri din gumă de mestecat. Noi, ceilalți, eram cu hărțile în mână. Alții cu Wikipedia. Ca sa aflăm, ca să știm.

Ei bine, Lacul Roșu era o chestie itinerantă. Azi aici, mâine în Titikaka, azi la Berlin, mâine în Dr Taberei, mâine la Moscova, azi în Cheile Bicazului. Peste tot pe unde oprea avea o culoare locală. La Berlin, de exemplu, a fost alb. Din nu-ș ce cauze. La Praga negru. Ei bine, la noi este roșu. Mi se pare că de la mătasea broaștei sau cam așa ceva. Broaștele stau pe fundul lacului, soarele le bate în mătase și o înroșește. Lacul mai are o calitate: Răpește oamenii care stau ca proștii pe malul lui, și-i duce în adâncuri. La noi, în Cheile Bicazului, a răpit o tipă grasă din Germania și n-a mai dat-o înapoi. Ba a dat-o, dar a trebuit să vină Drăcușorii care păzesc lacul și să ne provoace la duel. Pe noi, care căscam gura cum nemțioaica răpită își dădea sufletul. Drăcușorii au strigat: Îi dăm drumul dacă vreunul din voi zice cea mai frumoasă înjurătură. Aici am simțit că puteamn să ne băgăm. Io, Mihnea și Dan am început și am înjurat șase ore. Ale noastre au fost cele mai frumoase. I-au dat drumul hitleristei și noi am aruncat-o pe fundul Cochiliei. Să fezandeze.

În sfârșit, am aterizat și ne-am pus pe bere. Lacul Roșu este o adunătuă chicioasă de lume, bețe, ghioage, tatuuri, mingii, iar bețe, măști, pălării, eșarfe și niciun wc. Nici o terasă n-are toaletă. În mijlocul acestui perimetru, cu bărci cu tot, este un wc. Toți turiștii fac acolo contra 2 lei de persoană.

Lumea Behăia în jurul lacului, în lac cu bărci, copii, moși, babe, bunici, tipe tinere cumva, soare, praf. Lacul Roșu, de fapt, e o promenadă. Vi, te plimbi, îți cerți sau îneci copilul, îți bați nevasta și te întorci acasă cu o grămadă de poze cu care n-ai ce face.

Noi, înapoi la Cochilie. Eram mai grași cu beri, mici, ciulamale, vorbe despre taxe, Cod Fiscal și despre Pas cu Pas. Din nou peste Bicaz până în tabăra noastră. Se chema că am făcut o plimbare babană, mișto.

În Cochilie Mihnea a găsit un gândac, Dan o moară, io un mic tratat de încrucișarea zmeilor, Tina Cumva nu știu ce și asta a fost tot, că se înoptase și am dormit în Cochilie.

A suivre, Denis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: