Post-Eurovision

Anul acesta nu m-am mai interesat de Eurovision, desi a fost organizat la o azvârlitura de bat. am ascultat cântecele participante la finala si am avut impresia ca toate se straduiesc sa copieze pe cineva sau un model banuit câstigator. Plus pentru motivele din articolul de mai jos, de citit si comentat si în Ziarul de Vrancea.

Să spunem lucrurilor pe nume

Dacă ni se permite sau dacă acele lucruri au vreun nume. Strânși cu ușa de corectitudinea politica atotstăpânitoare, toleranţa infinită și discriminarea pozitivă obligatorie în societatea de azi, trebuie să ne alegem cu grijă cuvintele ca să nu-i supărăm pe favorizaţii momentului și pe lobby-știi lor. De exemplu, câștigătoarea sau câștigătorul (cum a precizat vice-cancelarul austriac) concursului Eurovision.

Să spunem lucrurilor pe nume dacă știm care e acesta. Ne vine greu să o numim ”câștigătoare” pe persoana purtătoare de rochie și de barbă? E normal, deoarece softul nostru mental asociază cu greu o rochie și o barbă la aceeași persoană, altfel decât în arena circului. E nevoie de timp pentru a accepta această asociere pe scena unui foarte popular concurs european. E nevoie și de un nou gen gramatical și de un nou pronume personal mai întâi pentru a desemna o astfel de fiinţă și apoi pentru a o integra în ceea ce vremelnic numim normalitate. Vezi cîte probleme creezi, Conchita Wurst?

Ne vine greu să credem că o persoană - al carei nume ales de ea însăși face referire fără dubiu la organele sexuale, feminin si masculin - să se bucure de o asemenea mediatizare. Ni se impune să fim toleranţi cu orientarea ei sexuală. Să presupunem că dăm dovadă de înţelepciune și că suntem indiferenţi faţă de acest aspect. La urma urmei nu a participat la un concurs performanţe sexuale, ci de cântece, și nicidecum la emisiunea “Confesiuni”. Dar de ce suntem obligaţi să tolerăm vulgaritatea?

Personal, mă așteptam ca reprezentanta Austriei să câștige, așa cum mă aștept să câștige premii filmele cu subiecte legate de homosexuali. Nici n-a fost nevoie să-i ascult cântecul: descrierea “femeie cu barba” mi-a fost de ajuns ca să o văd pe primul loc. Că a fost votată pentru calitatea interpretării, ca reprezentantă a unei minorităţi solidare sau pur și simplu pentru bizarerie, cert e că voturile primite pe bune sau pe comandă (după cum se suspină invidios la fiecare final de concurs) i-au adus victoria. Cum de a apărut o astfel de așteptare? De ce trebuie ca ele/ei să câștige de fiecare dată? Ca să fie și mai mare umilinţa celor cărora le e greu să-și aducă subit mentalitatea la zi?

Adevărul e ca sunt lucruri mai arzătoare la ordinea zilei, cum e războiul civil din Ucraina. Acolo toleranţa e strivită de cizme și șenile. Acolo ar trebui Europa să o reînvie.