PĂMÂNTUL DE SUB TĂLPILE NOASTRE

Astăzi vă propun că tot este duminică o scurtă meditație asupra felului de a ne trăi viața. Un personaj din romanul ,, Calea regală’’ a lui Malraux exclama :,, Nu există moarte, ci doar eu care-am să mor,,! Sir Ahmed Salman Rushdie, foto, scriitor indian din Regatul Unit a scris,,Versetele satanice,, care au fost considerate o blesfamie la adresa religiei islamice. Condamnat la moarte de Ayatolahul Khomeini și-a trăit viața sub semnul morții. Și totuși continuă să scrie și să ne spună că pământul de sub tălpile noastre este un Vezuviu permanent. În caietul meu de lectură,( da, am astfel de zeci de caiete,)am notat după citirea ,,Versetelor..,, Este un om condamnat la moarte. Priveşte viitorul, presimţind catastrofa. Vede cum pământul a învăţat să danseze rock: pământul de sub tălpile noastre se mişcă, nu ne mai rabdă, nu ne mai ţine şi, dacă avem grijă să fim buni, o!, dulce bunătate!, ne va înghiţi supărat. Tresărim. Da, Nemişcarea se mişcă, stânca se rostogoleşte, Acasa noastră este un Vezuviu oricând eruptiv. El, însă,e un îndrăgostit, propunându-ne un nou pământ solid sub tălpile noastre tremurătoare. Este, mai ales, un artist, un cântăreţ. Un nou Orfeu. Îi suntem astfel Eurydike, prinsă-n capcana umbrelor, căreia îi încearcă salvarea. Căci suntem o umanitate Eurydike, care nu-şi mai percepe sensul, dezorientată pentru că şi-a pierdut Orientul, adică Estul, adică Răsăritul, adică busola. El sesizează imensul, invocă zeii, desfide zeii, se închină sieşi. El este artistul, adică cel ce exprimă - sintetizând, echilibrând, transformând sfârşitul în început, puţinătatea în bogăţie, întunericul în lumină. Orfeu a eşuat. Cel din poveste. Făcându-ne să ne gândim la cât este de nesigur pământul de sub tălpile noastre. Dar noul Orfeu, va eşua? MIRELA GRUIȚĂ