ALICE T, regia Radu Muntean

După părerea mea, titlul unui film reprezintă esența acestuia. Dacă autorul nu reușește să exprime această esență în cuvinte, de preferat cât mai puține, înseamnă că are o problemă.

Romanele care au ca titlu numele personajului principal, cu asta se ocupă, adică povestea cât mai particulară a personajului respectiv. În cazul filmului „Alice T.”, pretențiile regizorului Radu Munteansunt mai mari. Adică nu reprezintă numai povestea adolescentei Alice Tarpan, ci este „portretul unei vârste imposibile”, iar filmul este „un slalom între neputinţă şi răzvrătire” și „se situează în centrul familiei”.

Atunci, de ce filmul se numește „Alice T”? Ca să facem neprincipial o legătură cu „Alice în țara minunilor”, sau „Alice nu mai locuiește aici”?

Scenariul este scris de Radu Muntean, Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu. Trei, Doamne, și n-au găsit un titlu sugestiv!

Să vedem ce spune sinopsisul: „Alice Tarpan are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescență complicată. Nu e vorba doar de problemele de la școală, sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă a aflat de toate astea”.

Cheia pare să fie „faptul că mama este adoptivă”, adică „vitregă”. Dar asta înseamnă că situația nu este „comună multor familii”.

Dar să vedem ce spune filmul.

Filmul începe cu Alice Torpan, interpretată de Andra Guți, care stă la o masă. În fundal, doi indivizi joacă pingpong, iar imaginea se reflectă în mai multe oglinzi. Alice stă așa minute bune. Adică multe. Apoi se duce la un ghișeu și primește niște bani. Alături se pare că era o sală de fitness. Vedem ocolo un personaj interpretat de actorul Octavian Strunilă care vine spre Alice. Aceasta iese din local. Strunilă nu mai apare până la sfârșit. Și nici după aceea, pentru că nici la „distribuție” nu l-am găsit. Probabil făcea parte din alt film.

Acasă la Alice începe filmu’. Mama, Bogdana, ce nume!, interpretată de Mihaela Sîrbu, tocmai i-a confiscat mobilul, pentru că descoperise un schimb de mesaje din care se putea înțelege că Alice este însărcinată.

Spectatorul care nu a citit sinopsisul nu știe că mama este vitregă, așa că va considera scena respectivă absolut... firească. Adică o mamă autoritară, care nu reușește să comunice cu fiica ei, și o adolescentă „imprevizibilă, complet lipsită de repere”. Scena este extrem de lungă și... previzibilă, iar regizorul intră cu bocancii în intimitatea relației mamă - fiică, nu „explorează cu sensibilitate dificultățile adolescenței și sarcina ingrată de a fi mamă”, cum apreciază un cronicar.

Scena este luată din realitate, dacă nu punem la socoteală tendința de generalizare, numai că nu este valabilă și într-un caz de adopție, unde lucrurile stau cu totul diferit. Părinții adoptivi au tendința de protecție exagerată, care poate duce la rezultate contrare așteptărilor, iar copilul adoptat poate fi copleșit de sentimentul dezrădăcinării, dar acestea nu fac parte din filmul lui Radu Muntean, din păcate!

Tatăl adoptiv, interpretat de Bogdan Dumitrache, este un personaj rece, contrar firescului, lipsit de abilitate, ba chiar ostil, în lipsa unor argumente justificative ale realizatorilor. Așa că Radu Muntean și coscenariștii săi amestecă lucrurile inutil, inabil și ineficient.

Situația se lămurește: fata recunoaște că este însărcinată, dar vrea să păstreze copilul. Fără argumente, doar ca să nu fie ca în alte filme și să fie contra mamei ei. Merg împreună la ginecolog și văd pe monitor fătul, cu mânuțe, cu piciorușe, viu!

Bogdana, ce nume, este copleșită, așa că nu mai susține avortul. Ea nu a putut avea copii și a fost nevoită să înfieze o fetiță. Cel puțin aceasta este explicația verbală a lui Radu Muntean. Nu înțeleg de ce, până aici, Bogdana s-a purtat... ca o mamă naturală!

Vin rudele, unchii, bunicii, vecinii și o felicită pe viitoarea mămică, totul într-o scenă prelungă, realizată în stil modern, ceva gen varză cu jumări, ireală, dar utilă, după părerea realizatorilor, pentru o posibilă răsturnare de situație. Urmează vizita la școală a viitoarei bunici, unde îi pune pe toți la zid, de la profesor de serviciu, interpretat, n-am înțeles de ce, de Teo Corban nebărbierit, până la directoare, scăpând doar diriginta, care nu era la școală în acel moment. Se încheie un pact, potrivit căruia toți profesorii și elevii erau puși la curent, adică băgați în priză, iar „fata” putea pleca din școală când i se scula ei. Scuzați!

Numai că „fata” ia niște pastile și se duce la o prietenă să facă întrerupere de sarcină. Dar se lasă cu o puternică hemoragie, încât, luată prin surprindere, pătează canapeaua din sufragerie. Tocmai atunci, vine și tatăl fetei acasă, la ideea unuia dintre scenariști, pentru a mări „tensiunea”, iar fetele intră în panică. Nejustificat, însă, după părerea mea, pentru că așa ceva se putea întâmpla oricând, în situație de... ciclu. Trec minute bune, adică multe, din film, și tatăl pleacă.

Scena forte se consumă în cadă, unde Alice spală cu dușul sângele abundent cu cheaguri provenit de la hemoragie. Asta, cu frenezie din partea interpretei Andra Guţi, dar tacticos din partea directorului de imagine, respectiv cu plan întreg, prim-plan, gros-plan și plan-detaliu. Mai ales detaliu!

Astfel, regizorul Radu Muntean speră să rămână în istoria cinematografiei cu o hemoragie vaginală explicită, ca să fie în rândul confraților săi cu „te fut în gură”, o ejaculare în detaliu, sau o defecație patologică. Debutanții care vin din urmă mai au constipația și diareea în filmul românesc.
Aș fi folosit „puncte-puncte”, dacă cineaștii ar fi folosit „bip” sau mască.

Ca să-i rămână spectatorului definitiv întipărit în memorie momentul, Alice se duce la un prieten și stă la fereastră, urcându-se cu fundul pe o masă. Când acesta vine acasă, tocmai constată că i-a umplut masa de..., mă-nțelegeți...

Acum, nu ne putem pune cu talentul și creativitatea artistică a unui regizor, și scenarist în același timp, plus două ajutoare de nădejde la scenariu, dar se vede că nu a trecut prin așa ceva, nu are „expertiză”, cum e la modă acum o expresie, deși aceasta nu înseamnă experiență. Ar fi trebuit să aibă un consultant de sex opus, care să-i spună că o întrerupere de sarcină nu e chiar așa de simplă, oricât de idiot ar fi personajul. Apoi, inevitabil, intră în panică, după așa o pierdere de sânge. Intervine anemia, urmată de amețeli, vomă, caracteristice unei sarcini, nu mai e loc de glume și ironii. Disconfortul fizic trebuie să fie evident, ca să-l preceadă pe cel psihic.

Dar Alice n-are niciun stres, pleacă la mare, deși filmul practic se încheia aici. Probabil mai aveau ceva buget, și producătorul, Multi Media Est, Les Film de l’apres-Midi, s-a gândit să ofere echipei o minivacanță pe litoral. Aici mai cooptează câțiva actori, printre care Șerban Pavlu, care are permanent vulgaritățile la el. Astfel, filmul nostru mai continuă inutil vreo 20 de minute, în care Alice încearcă să înalțe un zmeu, ajutată pe la spate de un băiat simpatic, dar, se pare, căsătorit, și se alege cu o julitură la genunchi. Fata!

Urmează o a doua înfățișare la ginecolog. Cum era de așteptat, pe monitor nu mai apare copilul. Fata începe să plângă, în timp ce mama ei și doctorița ies din cadru, la indicațiile regizorului. Fata plânge vreo 15 minute în timp real, până la minutul 105, când se termină filmul.

Rămâne ca posteritatea să afle de ce plângea fata.

D şi JK.