04 noiembrie 2018

BULBUCATA 40


Foto Simona Luciana Pârvu.

Cu Cristina Curelea şi Iancu în maşina de Bulbucata, judeţ Giurgiu. A mea. Domeniul împlineşte 40 de ani de când funcţionează datorită Ioanei Crăciunescu şi este petrecere. Mare. Cu un foc care se va vedea din Mihăileşti. Intrăm în curte şi ne întâmpină Sencovici cu care discutăm despre Dino Buzzati şi fasolea care va urma. Apoi de Groşan care cânta la violoncel despre fasolea care va urma. Fasole cu ciolan. Ioana e veselă. Flori, vinete, chestii. Au trecut 40, vor mai trece 40 şi ne vom simţi mereu tineri, veseli, sănătoşi. Victor Sălăjean îmi spune ceva despre un film şi în loc să pomenească de faolea cu ciolan care va urma zice ceva de salata de boeuf a Fănicăi. Tudor Potra bea în linişte salată de boeuf, aşa că fasolea a trecut pe locul doi. Apoi, Colivie, Alex Săsăran, Andra Ţicărău, Corina, Mihai, Mara, Simona, Repan, un băiat şi trei fete care aşteptau fasolea.

Şi Caliu, trio Caliu, care ne-a cântat voiniceşte vreo trei ore. O oală s-a umplut de bani pentru ei. Sau nu. Îi amintesc lui Caliu că am fost cu Saizescu la el acasă, la Clejani, să încercăm un film cu ţiganii lui Johnny Depp cum erau numiţi. Cum să nu-mi amintesc, domnul Boc, cum să nu. Mai aveţi puţin şi ajungeţi din nou ministru, domnul Boc. Era glumeţ, am crezut că nu vorbeşte cu mine deşi mă ţinea de mână şi mă pipăia ca să vadă dacă am ceas.

Fasolea a fost excelentă. Cu boabe mari, cu oase, ciolan, struguri, mere şi pere, pisici din toate curţile adunate şi iar boabe mari, boabe mici pe săturatelea.

Noi am plecat devreme. Petrecerea continuă şi acum. La mulţi ani Ioana, la mulţi ani, Bulbucata!

D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: