11 august 2017

Suceveni 2



Foto, D.D.

Sucevenii au luptat de când se știu cu toți dușmanii țării. După care au luat o pauză, au băut Voiosul de Buciumeni, vin local, și și-au ridicat un monument în centrul satului. S-au trecut toți acolo: Cutare Cutare, Cutare, Cutare și iar Cutare Cutare pe toate fețele. Au pus o cruce, au construit trei buticuri, două farmacii, o cârciumă și-o poliție. O parcare la singurul bloc cu două etaje din centru. Trece o căruță, trec două și gata.

Parcăm, intrăm în cârciumă și tragem la măsea un vin numit 9 Poloboace. Prost și la litru. Încercăm alt vin, Curtea Taichii. Nu bun. Și atunci intrăm la gazdele noastre Bunica, Irina, Nelu, Fănel, Luiza, Christiana și o pisică sosită de la slujbă. Aveam să aflăm mai târziu că pisoiul lucrează în Vama Oancea, deci era vameșă acolo și ne-am bucurat. Cu mirosul ei fin depista traficul de țigări, de arme, de bani, de cine știe.

Aflată lângă Prut, la 70 km nord de Galați, Suceveni este un sat mic. Ai cărui locuitori ai zice că nu se ocupă cu nimic. Poate doar cu apăratul țării dacă e să ne luăm după monumentul din centru unde Cutare Cutare din 1941 până în 1945 și poate și azi. Trec tractoare, combine, mașini, biciclete. Prin curți se văd struguri, mere, pere, ardei, toate alea. Mulți au găini. Le taie, halesc. Nu se vinde niciun gram de carne nicăieri. Iar la Farmacie te-ntreabă dacă ai rețetă și tu spui că da. Și asta e tot.

La blocul din centru e o masă pe scări. Bărbații beau bere. Timișoreana. Noutăți? Păi, ce-i cu pensiile alea? De ce-s așa mari? Noi abia ne tragem sufletul cu o sută, două. Moldova asta, domle, e sărăcie mare. Păi, zic, nu-i a voastră. Dar a cui? A urmașilor, urmașilor voștri. Ne uităm pe stradă. Trece un urmaș. Are 8 ani și cară o sticlă de vin pentru taică-său. Cam așa.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: