Varză, varză vrem ostași!!!

O dungă galbenă la orizont. Cățelul de pluș care-mi păzește mașina, Domnu Mocea, zice: E porumbul. Ba nu, e soarele, zic. El: E floarea soarelui. Eu: Poate e galbenul de pe tricolor, galbenul care-l mână de mii de ani pe român la vitejie, viclenie, vorbărie sau cam așa ceva. Ne apropiem cu mașina. Facem stânga spre Costinești și ne dăm seama că galbenul nostru nu este decât mizeria din Costinești. Un Costinești din care Teatrul de Vară a dispărut mâncat de rugină, prostie, surpare, rea voință și altele, căsuțele de pe plajă sunt pline de șobolani, iar știrile mincinoase. Toată vara la teveuri s-a spus că Costineștiul duduie de turiști, ori, pe aici, a bătut vântul exact în iulie și august. Nu din cauza condițiilor de cazare, nu din cauza halelii, nu, ci din cauza mizeriei generale: ruine peste tot, tarabe urâte, peturi, capace de bere și oameni. Aici n-ai să vezi decât o lume cu care nu ești obișnuit: Cea care vine în spital în vizita de duminică cu pește, magiun și compot făcut de o mătușă. O singură rază de lumină în Costinești: Vox Maris. Rămâne însă de văzut cine pe cine îngroapă: mizeria pe Vox sau invers?

Costineștiul este o așezare fără istorie. Deci fericită. Se știe doar că un dac plecat spre Roma ca să întemeieze Imperiul Roman a ajuns beat la Marea Neagră, deci în direcție greșită, și când s-a trezit singur a început să plângă dându-și seama că latina vorbită de el de mii de ani s-ar putea să dispară în nisipurile necunoscute de sub hotelul Forum. Și tocmai treceau niște berze. Stoluri, stoluri. Dacul nostru și-a aruncat privirea spre cer și a zis: Varză, varză, vrem ostași!! În sensul că bîul de la varză se prununța vî. Berzele nu i-au adus dacului nostru niciun ostaș, dar auzind îndemnul, chemarea, dacii din Tuzla și 23 August au pornit spre Costinești. Aici ei au întemeiat așezarea, și-au făcut două bordeie și au început să cultive porci, usturoi și cartofi cum auziseră ei că fac proștii ăia din Italia pe care urmau să-i civilizeze. Femei găseau pe plajă și așa Costineștiul a intrat în marea familie a comunelor care au împânzit litoralul românesc din greșeală.

O plimbare seara în Costinești este o încercare dură. În bazar se vinde toată China: Brățări, hamsii, pălării, chiloți, iar hamsii, porumb, papuci, țoale la zece lei, mămăligă, iar hamsii, la radio urlă cineva electronic, ochelari de soare, jucării, picturi moderne la cinci lei, scoici de plastic, șaorma, clătite, gogoașa înfuriată, bere, suc, fructe de mare, inele și multe, multe altele într-un miros pestilențial vesel, hazliu, puternic. Vânzătorii sunt țigani burtoși, fericiți, politicoși, cu dinți de aur sau fildeș însoțiți de țigănci îmbrăcate la Paris sau Berlin.

Se pune întrebarea: Ce căutam noi, io, Tina Cumva și Domnu Mocea la Costinești. Păi, veniserăm la gala HOP a tinerilor actori. Gală care s-a ținut la Vox Maris. Și de aici începe o altă poveste, de cinci stele, dintr-un Costinești care ar trebui măturat, cu tot cu istoria lui, de pe fața pământului și reconstruit cumva elegant, de secol 21, cum știm că se poate în unele sate de pe Mediterană.

Totul e bine când se termină cu bine. Dar la noi a fost rău. În hotelul în care stăteam era DNA-ul într-un control de rutină, spaima litoralului în 2016. Am fost întrebați de unde avem bani de Costinești, că nu-i de colea. A răspuns Domnu Mocea în locul nostru, pentru că el ne cunoaște foarte bine: Din meditații. Și DAN-ul a fost mulțumit.

Denis