În Costinești nu se găsește nimic de lucru. Nici în aer, nici pe uscat, nici pe mare. În afară de câteva alimentări, un bazar și mici furtișaguri aici nu te poți apuca de nimic. Asta în cazul că ai vreo 30 de ani, altfel stai la poartă și numeri mașinile care trec numai vara. Toate muncile de aici sunt sezoniere, țin o lună și jumătate. Într-o stațiune atât de mirifică, atât de tinerească și atât de urâtă nu există nicio benzinărie, nicio frizerie, nicio spălătorie de mașini. Și nici nu-ți rentează să faci. Cei mai temerari își deschid câte un butic. La care vând Pepsi și sticsuri. La fabrica de Pepsi din Constanța te obligă să iei și apă minerală la un palet de Pepsi. Pepsiul îl vinzi, apa nu. Sunt buticari care au dat faliment din cauza apei nevândute în sezon. Nu au unde o mai depozita. După ce muncesc o lună și jumătate, costineștenii se întorc acasă. Stau cu nevestele, ceea ce nu e bine, stau cu copiii, ceea ce nu e indicat, stau cu bătrânii lor părinți pe care nu-i pot suferi. Serile, cât sunt iernile de lungi, ei stau la gura sobei și citesc Pas cu Pas în chineză. Nu-nțeleg mare lucru, dar au timp. Costineștiul este programat să dispară de pe hartă cam prin 2050.
Hillary Clinton este bolnavă. S-ar putea să piardă alegerile din cauza asta. Dacă va fi așa ea se va retrage din viața publică și-și va cumpăra un apartament de două camere în Costinești. Cu vedere la Tuzla, că alea cu vedere la mare se vor fi epuizat. Dânsa va investi masiv în localitate. Va fi o șansă pentru Costinești. Doamna Hillary, cum îi vor spune consătenii, va înființa o școală de lucru manual de unde vor ieși lucruri bine făcute: cerneală, chibrite, zurgălăi de care economia României are mare nevoie. În discursul inaugural al școlii, doamna Hillary va spune: În anul 2036, România va fi a 10 a economie a Europei. De aceea, e bine ca Costineștiul să devină Capitală Culturală atunci, și deci decât să fabricăm și Călușari până atunci ca să aibă americanii ce dansa.
Seara ne-am zis să mergem la HOP, dar era deja târziu și am preferat să ne punem un film sovietic de prin anii 80, unul al lui Nickita Mihalkov: Pepene pentru doi sau cam așa ceva. Un tip vine în gară și cere un pepene. Dar era unul singur la bar. Fata care servea era tare frumoasă și-i dă străinului pepenele cu o condiție: Să-l mănânce amândoi, că și ei îi plăcea pepenele verde. Și uite așa din sâmbure în sâmbure cei doi se îndrăgostesc și pleacă împreună spre o bostănărie aflată lângă gară. Aici era un paznic rău, care nu le-a înțeles sentimentele și i-a luat la bătaie. Așa e în toate filmele rusești, cu bătaie. Dacă era românesc, filmul se termina neinteligibil, că nu-nțelegeai ce vorbesc personajele. Cam așa ceva.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: