Casanova, o şuşă cu pretenţii pe banii noştri

E duminică seară, e 1 martie şi ne-am zis, io şi Tina Cumva să ieşim în oraş, să ne simtem bine. Adică intrăm în câteva baruri, bem ceva, zicem la mulţi ani lu' femeile de acolo, râdem, plecăm mai departe să ne veselim, că e cald afară, că accizele, că pas cu pas. Nimic nu s-a întâmplat din toate astea, lumea era tristă, se înopta, mai toţi se grăbeau să prindă prostia aia cu Africa de la Pro ca să fie la numărul audienţelor.
Aşa că am intrat la Teatrul Odeon, unde era premieră Casanova. Dramatizare, scenariul, muzica, scenografia Dragoş Galgoţiu. Şi nici nu ne-aşezăm bine că Marius Stănescu, Casanova, ne zice arborele lui genealogic. Lung, plictisitor. Îl afli şi te linişteşti. Zici: de-abia acum începe. Dar n-a început nimic. Casanova e povestitorul aventurilor sale amoroase. În orice relatare sexuală poate fi un umor nebun. Aici nu e. Şi urmează vreo 10, 15 poveşti erotice necrededibile, fără tensiune, emoţie sau pasiune în funcţie de cuceririle omului. Piesa neavând niciun fir dramatic, din nepricepere zicem noi, curge la vale spartă de momente dansante, cântate, de costume plimbate prin scenă, multe de neînţeles, multe frumoase. Şi cam atât. Pentru că odată ce intri în convenţia "futaiul şi dansul" sau "futaiul şi cântecul" nu te mai interesează nimic din piesa care ţine vreo trei ore.
Ca talmeş balmeşul să fie apocaliptic, la finalul vieţii lui Casanova apar Ludovic al 15 lea şi Ţarina Rusiei. Cu ei, Casanova discută de străzi pentru societate, de şcoli, de canalizare, de asistenţă socială, că adică să vedem noi şi cei de la primărie care dau banii că mesajul piesei nu-i doar erotic şi aşa mai departe.
Costumele sunt risipă de talent şi migală datorate Doinei Levinţa, unele dansuri, Răzvan Mazilu, şi peruci sunt foarte bine făcute, dar textul lui Casanova nu se ridică la această risipă de bani.
Vrem să aflăm în ce temei s-a pus această piesă în repertoriul Teatrului Odeon şi răsfoim Caietul Program al spectacolului. Acolo scrie cam aşa: 1756, se naşte W.A. Mozart. Sau 1743, se naşte Jean Paul Marat, voce a Revoluţiei Franceze şi exemplele fără nicio legătură cu Casanova ar putea continua.
Nu ştim ce succes au piesele lui Galgoţiu, nici nu ne interesează, cea pe care am văzut-o a fost un eşec.
Aşa, ca să ştiţi.

Denis