Înapoi în tara?

Anul trecut, dupa sejurul în România, scriam cu amărăciune despre neajunsurile pe care le-am regăsit și-mi doream ca părţile bune (văzute ca excepţii) să devină normalitate, în detrimentul părţilor rele. Nu m-am putut împiedica să nu privesc lucrurile prin comparaţie (aici versus acolo), așa cum fac oriunde m-aș afla. Da, compar alte ţări cu România și le găsesc cusururi : legumele și fructele nu au niciun gust ; internetul merge prost ; nimeni nu-ţi zâmbește pe stradă ; nimeni nu te claxonează la semafor în secunda în care se face verde.

Unii cititori mi-au reproșat, în comentariile de pe site-ul ziarului, că aș fi arogantă. Alţii mi-au zis pe șleau că nu-i interesează părerile mele despre români, românisme, România. Că, dacă mi-e așa de bine acolo, de ce mă mai întorc în ţară ? Am fost îndemnată să-i las în durerea lor, că oricum nimic nu se va schimba, pentru că așa suntem noi. « Așa » mi se pare a fi cel mai complex cuvânt al limbii române. Trăsătura principală de caracter a românilor. Mai greu de tradus decât « dor ».

Am citit și cuvinte de laudă - ale cititorilor care-și regăseau ofurile în rândurile mele. Alţii apreciau problemele ridicate și unghiul inedit din care priveam o anumită situaţie. Au înţeles că ar fi de câștigat din opinia unei persoane care vede lucrurile cu alţi ochi, care împărtășește o experienţă diferită. Nu le-a dat ego-ul de român în foc, nu le-a sărit nicio ţandara de naţionalism și nici muștarul de la mici în nas.

Am învăţat enorm din comentariile primite și le mulţumesc celor care mi-au destăinuit, fie și la modul anonim, gândurile, trăirile și cunoștinţele de limba română. S-a înfiripat un dialog, s-au mai zdruncinat niște principii, s-au mai născut niște întrebări. Chiar așa : de ce mă mai întorc în ţară ? Şi, dacă sunt atât de pricepută, de ce nu scriu și pentru un ziar suedez ? Încep cu a doua întrebare, al cărei răspuns este scurt : nu scriu cronici în niciun ziar suedez din raţiuni lingvistice. Pur și simplu, cunoștinţele mele de limbă suedeză nu-mi permit să mă exprim fluent și complet, așa cum o fac în limba maternă. În ceea ce privește prima întrebare, răspunsul e… de poveste.

Se știe : fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n ţara ta. Îmi lipsesc – și-ndrăznesc să generalizez pentru toţii românii care trăiesc afară – rădăcinile : familia, prietenii vechi, praful de pe stradă, mămăliga la ceaun și turtele de post. Tot bagajul de sentimente, amintiri și senzaţii pe care scrie mare ROMÂNIA. Aţa care ne trage pe toţi acasă (căci « acasă » e doar în România, se-nţelege). Dorul de « așa ». Golul care nu poate fi niciodată umplut cu un salariu mai mare, un ajutor social substanţial sau o școală mai bună pentru copil. În timpul vacanţei din anul acesta mi-am pus serios problema reîntoarcerii în ţară. Şi chiar am exprimat-o cu voce tare, iar reacţiile au fost aproape în unanimitate : ai înnebunit ?! O singură persoană, întoarsă dupa mai mulţi ani de muncă în Italia ca să-și crească fetele în România, m-a felicitat și mi-a urat reîntoarcere grabnică. Din păcate, nu mai e printre noi să vadă minunea. 

De data asta nu vă povestesc cum am perceput starea naţiunii. Înţeleg că, în general, vă doare când auziţi astfel de păreri, pentru că toate sunt a priori negative și că nouă (emigranţilor) ne e ușor să criticăm, ca doar nu trăim în ţară – noroc că salamul cu soia nu mai are conotaţie negativă. Fapte, nu vorbe. Că să platim dari la statul român, de parcă banii trimiși din străinătate nu ar susţine economia românească. Că să stăm și să suferim în ţară si dup-aia să vorbim. Desigur. Dar atunci de ce ne sfătuiţi să NU venim înapoi ? De ce vă plângeţi că vă merge din ce în ce mai rău ? De ce vă astupaţi urechile când cineva vă spune că dincolo merge mai bine din anumite motive ? De ce ridicaţi din umeri că la noi nu se poate pentru că e… așa ?

Pot însă să vă spun că mie mi-a fost bine printre românii de acasă. Am trecut mai mult sau mai puţin anonim pe lângă dumneavoastră și m-am bucurat de reîntâlnire. Doar un strop de amărăciune : la plecare.

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea!